Carabulea a demisionat de la conducerea Băncii Carpatica imediat după pronunțarea sentinței

Ilie Carabulea a demisionat joi, din funcţia de preşedinte al Consiliului de Supraveghere al Băncii Carpatica (BCC), după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat la un an şi şase luni de închisoare cu executare, pentru dare de mită.

Carabulea a demisionat de la conducerea Băncii Carpatica imediat după pronunțarea sentinței

Consiliul de Supraveghere l-a ales în locul lui Carabulea, în funcţia de preşedinte al Consiliului, pe Nicolae Petria, urmând a fi convocată Adunarea Generală a Acţionarilor pentru completarea componenţei acestei structuri, potrivit unui raport transmis Bursei.

Carabulea este principalul acţionar al Băncii Carpatica. El deţine indirect aproape 46% din acţiuni. În nume propriu controlează 41,29%, iar prin Atlassib mai are 4,55%.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică