Hotărârea 350/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei prevede că toate aceste informaţii obţinute pe parcursul derulării procedurilor de adopţie, precum şi pe perioada de monitorizare postadopţie trebuie păstrate de către direcţie pentru o perioadă de minimum 50 de ani de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătoreşti privind încuviinţarea adopţiei.
Pe parcursul procedurilor de adopţie, copilul este încurajat şi susţinut în exprimarea opiniei sale, aceasta fiind consemnată şi luată în considerare, în funcţie de vârsta şi de gradul său de maturitate, potrivit normelor metodologice de aplicare a Legii 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei.
Responsabilul de caz este obligat ca, pe parcursul procedurilor de adopţie, să ofere copilului informaţii şi explicaţii clare şi concrete, potrivit vârstei şi gradului său de maturitate, referitoare la durata şi etapele procesului de adopţie şi să colaboreze cu persoana de referinţă pentru copil.
În cadrul etapelor de potrivire, pentru fraţii aflaţi în evidenţa Registrului naţional pentru adopţii se urmăreşte cu prioritate selecţia acelor adoptatori care pot să îi adopte împreună. Doar în cazuri temeinic justificate pot fi selectaţi adoptatori care să îi adopte separat, dacă acest lucru răspunde interesului superior al copiilor.
Adopţia poate fi stabilită ca finalitate a planului individualizat de protecţie numai dacă ambii părinţi fireşti ai copilului au minimum vârsta de 14 ani.