UPDATE Căpușele au făcut noi victime: 14 sibieni au ajuns la spital

Treisprezece persoane au ajuns la spital după ce au fost înţepaţi de căpuşe în weekend. În această dimineaţă un bărbat a fost internat tot din cauza unor astfel de probleme. La Spitalul Judeţean Sibiu se află actualmente internate 4 persoane ce au fost înţepate de căpuşe.UPDATE Căpușele au făcut noi victime: 14 sibieni au ajuns la spital

UPDATE Căpușele au făcut noi victime: 14 sibieni au ajuns la spital

Opt dintre cei care au ajuns la spital cu înţepături de căpuşe sunt din Sibiu, iar celelalte persoane sunt din Apoldu de Sus, Miercurea Sibiului, Sadu și Săliște. Numărul sibienilor înţepaţi de căpuşe în această primăvară ajunge astfel la 52.

„De la începutul weekendului şi până luni s-au prezentat 13 pacienţi cu înţepături de căpuşă. Aceştia au primit îngrijiri medicale. Vârsta pacienţilor este cuprinsă între 33 şi 78 de ani, iar majoritatea sunt din Sibiu, opt la număr iar restul din localităţi învecinate. De la începutul anului avem 51 de pacienţi, iar azi a venit încă unul deci practic avem 52 de pacienţi. Din acest total avem 4 internaţi la secţia de boli infecţioase. Unul internat azi, unul internat vineri şi doi internaţi de săptămâna trecută”, a explicat Decebal Todăriţă – purtător de cuvânt la Spitalul Judeţean Sibiu.

Municipalitatea nu a făcut deocamdată nimic în privinţa deratizării parcurilor şi zonelor verzi cu substanţe care să omoare căpuşile. Primăria Sibiu spune însă că are în plan o astfel de acţiune în următoarea periodă.

„În cadrul campaniei de anul trecut de dezinsecţie şi deratizare, municipalitatea a împrăştiat şi o substanţă anticăpuşe. Aceeiaşi campanie va fi repetată şi anul acesta însă după ce ploile nu vor mai fi atât de frecvente pentru că ploile ar spăla atunci această substanţă şi acţiunea ar fi practic inutilă”, a explicat Mirela Grigore – purtător de cuvânt Primăria Sibiu.

La Spitalul Judeţean Sibiu se află actualmente internate 4 persoane ce au fost înţepate de căpuşe care vor sta 14 zile sub supraveghere medicală.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică