Are cineva vreun castel de care nu are nevoie în septembrie?” a scris Alec Baldwin pe Twitter. Fanii au dat numeroase sugestii, printre care şi cea de a-l aduce pe Steve Martin, împreună cu trupa sa de bluegrass la nuntă. „Nu mi-l permit”, a răspuns Baldwin.

Alec Baldwin, care a împlinit pe 3 aprilie vârsta de 54 de ani, a cerut-o în căsătorie, în weekendul dinainte, la New Yok, pe iubita sa Hilaria Thomas, o antrenoare de yoga, cu care are o relaţie de aproximativ un an, potrivit contactmusic.com.

Alec Baldwin şi Hilaria Thomas au putut fi văzuţi pentru prima dată împreună la gala Tony Awards 2011 de la New York. De atunci, cei doi au apărut de multe ori împreună pe covorul roşu, cu ocazia altor gale şi evenimente.

Alec Baldwin a fost căsătorit cu actriţa americană Kim Basinger timp de opt ani, însă mariajul lor s-a încheiat printr-un divorţ intens mediatizat, în anul 2002. Baldwin şi Basinger au împreună o fiică, Ireland, născută în octombrie 1995.

Alec este cel mai cunoscut dintre cei patru fraţi Baldwin, fiind de două ori premiat cu Emmy şi de patru ori cu Globul de Aur pentru rolul din serialul „30 Rock”.

Cariera lui Alec Baldwin a fost construită cu ajutorul unor roluri importante în teatru şi în filme dramatice precum „Ghinionistul/ The Cooler” (2003), care i-a adus o nominalizare la premiul Oscar, la categoria „cel mai bun actor într-un rol secundar”. Alec Baldwin este, totodată, şi un cunoscut activist politic, deşi Hollywood-ul tinde să evite chestiunile politice fierbinţi. Actorul american a demonstrat că este talentat şi în roluri comice, precum cel din serialul de televiziune „30 Rock”, şi a prezentat „Saturday Night Live”, o celebră emisiune TV de comedie din Statele Unite.

Actorul a putut fi văzut în 2010 pe marile ecrane în lungmetrajul „E tare complicat!/ It’s Complicated”, alături de Meryl Streep şi Steve Martin.

Alec Baldwin a prezentat gala premiilor Oscar pe 7 martie 2010, împreună cu Steve Martin.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică