Potrivit unui comunicat transmis, vineri seară, de conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) din Iaşi, cauza probabilă a incendiului de la complexul comercial Siraj din municipiu este o ţigară aprinsă aruncată în incinta clădirii.

Iaşi: Incendiul de la complexul comercial Siraj, cauzat, cel mai probabil, de o ţigară aprinsă

Concluzia a fost formulată de către membrii comisiei de specialişti din cadrul ISU Iaşi, care au declanşat o anchetă în acest caz.

Potrivit reprezentanţilor ISU Iaşi, „mijlocul care a produs aprinderea este o ţigară”, iar primele materiale care au luat foc au fost produse textile şi chimice dintr-un stand comercial amplasat în centrul halei.


Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi au deschis dosar penal pentru distrugere din culpă prin incendiere, însă nicio persoană nu este cercetată în prezent.

Incendiul de la complexul comercial Siraj din Iaşi a fost stins, duminică dimineaţă, după 25 de ore de la izbucnirea acestuia. Complexul comercial Siraj care măsoară 13.000 de metri pătraţi a fost distrus pe o suprafaţă de 9.000 de metri pătraţi, iar o parte a clădirii s-a prăbuşit.

Clădirea s-a prăbuşit parţial, sâmbătă la prânz, în urma unui incendiu care a izbucnit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o zonă unde existau mai multe standuri cu produse de papetărie, vopseluri şi produce chimice.

La faţa locului, au intervenit aproximativ 80 de pompieri de la ISU Iaşi.

Pe parcursul intervenţiei, doi pompieri de 23 şi 31 de ani au fost intoxicaţi cu fum, fiind transportaţi la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică