O delegaţie din oraşul Marburg din Germania, condusă de primarul Egon Vaupel va fi prezentă în perioada 20-22 aprilie la Sibiu, ocazie cu care vor avea loc o serie de evenimente care marchează relaţia foarte strânsă de aproape şapte ani dintre cele două oraşe.

 Delegaţia din Marburg este formată din membrii ai Asociaţiei de Prietenie Sibiu-Marburg şi din reprezentanţi ai mediului politic din oraşul german.

Întâlnire la Primăria Sibiu

Sâmbătă, 21 aprilie, la ora 11, primarul Klaus Iohannis va primi vizita delegaţiei din Marburg. După o discuţie purtată de reprezentanţii celor două delegaţii, curtea interioară a Primăriei va găzdui un cocktail oferit de Primăria Sibiu în cinstea delegaţiei germane. Invităm reprezentanţii mass-media la acest cocktail pentru declaraţii de presă din partea celor doi primari şi pentru oportunitate de imagine.

Spectacol de teatru festiv

Sala Thalia va găzdui sâmbătă, 21 aprilie, de la ora 18, un spectacol de teatru intitulat “Bătrână milionară caut nepoate moştenitoare” susţinut de secţia germană a Teatrului Naţional Radu Stanca. Regia spectacolului este semnată de Şerban Puiu, iar scenografia a fost realizată de Luana Drăgoiescu. Distribuţia spectacolului este alcătuită din Wolfgang Kandler, Daniel Plier, Natalie Sigg, Anca Cipariu, Daniel Bucher, Johanna Adam, Georg Potzolli şi Ali Deac.

Spectacolul este o comedie, o adaptare după piesa „Leading Ladies“ a dramaturgului american Ken Ludwig, câştigător al Premiului Laurence Olivier, cea mai înaltă distincţie teatrală din Anglia.

Reprezentaţia va fi în limba germană, organizatorii punând la dispoziţie şi echipamentele pentru traducere simultană. Intrarea se va face exclusiv pe bază de invitaţie.

 

Ultima oră