Potrivit mai multor publicaţii britanice, jurnalistul de la The Sun este Duncan Larcombe, în vârstă de 36 de ani, corespondentul la Casa Regală al tabloidului.
„Un jurnalist de la The Sun a fost arestat„, a confirmat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a News International, filiala din care fac parte publicaţiile britanice ale grupului Murdoch, fără să precizeze care este identitatea acestuia.
Cele trei persoane au fost arestate în cadrul anchetei efectuate asupra mituirii unor poliţişti şi funcţionari în schimbul obţinerii de informaţii.
Celelalte două persoane arestate sunt un fost militar, în vârstă de 42 de ani, şi o femeie, în vârstă de 38 de ani.
În total, 26 de persoane au fost arestate până în prezent, inclusiv mai mulţi jurnalişti de la The Sun, în cadrul acestei anchete, efectuată în paralel cu o altă anchetă a Scotland Yard, asupra interceptării unor telefoane de către tabloidul News of the World (NotW), închis în plin scandal de către grupul lui Murdoch, în iulie.