În după-masa zilei de ieri, 17 aprilie, pe DN 14, în afara localităţii Slimnic, s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate patru autovehicule. Evenimentul a fost soldat doar cu pagube materiale.

B. Gheorghe, în vârstă de 61 de ani, domiciliat în localitatea Bazna, în timp ce conducea un autoturism pe DN 14 din directia Şura Mare spre Slimnic, pe un sector de drum pe care se execută lucrări de reamenajare a părţii carosabile nu a pastrat o distanta de siguranta în mers faţă de autoturismul care circula în faţa sa, autoturism pe care îl proiectează în autoturismul din faţă, autoturism care la rândul său intră în coliziune cu o altă maşină.  În urma accidentului a rezultat avarierea celor patru autoturisme.

”Toţi conducătorii auto au fost testati cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative. Conducătorii auto purtau centurile de siguranţă în momentul producerii accidentului.În cauza s-a întocmit proces verbal de constatare a contraventiei pe numele conducătorului auto B.Gheorghe, fiind sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 280 lei şi 3 puncte de penalizare, conform art. 51 din O.U.G nr. 195/2002, republicată”, se arată într-un comunicat al IPJ Sibiu.

Ultima oră