Meteorologii au emis o informare de vreme rea pentru intervalul 14 aprilie ora 09:00 – 15 aprilie ora 21:00, când se vor produce averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în toate regiunile ţării, inclusiv pentru județul Sibiu.

SÂMBĂTĂ

Vremea va fi instabilă. Temporar înnorările vor fi accentuate şi vor fi averse, însoţite de descărcări electrice, pe arii extinse în Banat, Oltenia, Muntenia şi Moldova, unde cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30 l/mp, mai ales în zonele deluroase şi montane din aceste regiuni. Vor fi condiţii de grindină. În nord-vestul şi centrul ţării doar local vor fi ploi de scurtă durată. Vântul va avea intensificări îndeosebi în jumătatea de est a teritoriului, cu viteze mai mari la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 şi 22 de grade, iar cele minime se vor situa între 5 şi 12 grade.

cum va fi vremea de paște: ploaie, frig și nori negri în județul sibiu

cum va fi vremea de paște: ploaie, frig și nori negri în județul sibiu

La Bucureşti

Vremea va fi instabilă. Temporar, mai ales în a doua parte a zilei şi la începutul nopţii, vor fi averse, însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 10…11 grade.

La munte

Vremea va fi instabilă. Temporar înnorările vor fi accentuate şi pe arii extinse vor fi averse, însoţite de descărcări electrice şi de intensificări ale vântului. Cantităţile de apă vor depăşi izolat 25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de ziua precedentă.

DUMINICĂ

Vremea se va menţine în general instabilă. Mai ales ziua, temporar înnorările vor fi accentuate şi se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice. Izolat, îndeosebi la munte, cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va prezenta unele intensificări în Dobrogea, dar şi în celelalte regiuni în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse de la 11…12 grade în estul Transilvaniei şi nordul Moldovei până la 21 de grade în sud-est. Temperaturile minime se vor situa între 5 şi 12 grade.

La munte

Vremea se va menţine în general instabilă. Mai ales ziua, temporar înnorările vor fi accentuate şi se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice. Izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va prezenta intensificări în special în timpul ploilor. Temperatura aerului va avea valori comparabile cu cele din ziua anterioară.

Ultima oră

Comentariul meu