Actriţa Olga Tudorache a fost internată, duminică seara, la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias din Bucureşti, cu suspiciune de accident vascular cerebral, anunţă Mediafax. Olga Tudorache juca, duminică seara, în spectacolul „Peşte cu mazăre” al Teatrului Metropolis, când i s-a făcut rău pe scena, iar reprezentantii instituţiei au chemat ambulanţa. Actriţa a fost transportată la spital cu suspiciune de accident vascular.
Începuturile carierei sale cinematografice datează din 1955. După câteva personaje secundare în filme importate ale epocii – „La moara cu noroc” (1955, Victor Iliu), „Directorul nostru” (1955, Jean Georgescu), „Secretul cifrului” (1960) şi „Tudor” (1963, ambele de Lucian Bratu) – s-a remarcat cu Haricleea Hangerli, în „Răpirea fecioarelor” şi „Răzbunarea haiducilor” (1968, Dinu Cocea), apoi cu celebra Doamnă Teodora, mama eroului, în „Mihai Viteazul” (1971, Sergiu Nicolaescu) – rol care-i valorifica întrucâtva, în doar două secvenţe scurte, dar de mare impact, resursele de sensibilitate şi forţă.
Deşi bogată (peste treizeci de roluri), cariera cinematografică n-a egalat niciodată valoarea şi prestigiul creaţiilor ei scenice – pentru că scenariştii scriau mai rar roluri feminine de mare forţă (la care s-a adăugat timiditatea profesională a multor regizori în faţa unei asemenea forţe actoriceşti; Doamna Olga era cu totul specială).
A mai jucat rolul Hortensia din „Mastodontul” (1975, Virgil Calotescu), Prinţesa Hangerliu din „Ioanide” (1980, Dan Piţa), sau doamna Vorvoreanu din „O vară de neuitat” (1994, Lucian Pintilie). Cel mai recent film al marii actriţe este coproducţia Cendres et sang (2009), de Fanny Ardant.