Soţia medicului Washington Dodge a băgat meniul, care cuprindea 40 de feluri de mâncare, în poşetă, potrivit casei de licitaţii, informează nypost.com.

Meniul este datat 14 aprilie 1912, acesta fiind ultimul prânz de care s-au bucurat călătorii.

Pasagerii de la clasa I se puteau delecta, potrivit meniului, cu ouă Argenteuil, consommé fermier, pui à la Maryland şi ruladă de pasăre.

Transatlanticul Titanic s-a scufundat pe 15 aprilie 1912, la două ore şi jumătate după ce s-a ciocnit de un aisberg, în timpul primei sale curse peste Atlantic. Peste 1.500 de persoane au murit în acest naufragiu.


RMS Titanic (Royal Mail Steamer – vas poştal regal) a fost al doilea din trioul de „supernave” format alături de RMS Olympic şi HMHS Britannic, concepute pentru a oferi fiecare câte o cursă săptămânală şi pentru a domina afacerea transatlantică dintre Southampton şi New York în interesul companiei White Star Line. Construit la şantierele Harland and Wolff din Belfast, Titanic a fost cel mai mare vas din lume până la momentul scufundării sale. În timpul călătoriei inaugurale (Southampton, Anglia, apoi Cherbourg, Franţa, Queenstown, Irlanda, cu destinaţia New York), el s-a ciocnit cu un aisberg, la ora 23.40, în ziua de duminică, 14 aprilie 1912. Vasul s-a scufundat în două ore şi jumătate, după ce s-a rupt în două părţi, la ora 02.20 (15 aprilie).

Ultima oră