Judecătoarea Stephanie Sautner a fost informată în legătură cu comportamentul exemplar din ultimele luni al actriţei în vârstă de 25 de ani.
„A făcut tot ceea ce Curtea i-a cerut„, a declarat judecătoarea, adăugând că speră să nu o mai vadă niciodată pe Lindsay Lohan la tribunal.
„Trebuie să vă trăiţi viaţa în mod matur, încetaţi să mergeţi tot timpul la petreceri şi concentraţi-vă asupra carierei. Ştiu că este dificil, mai ales când te afli permanent în centrul atenţiei. Dar aceasta este viaţa pe care v-aţi ales-o”, a declarat judecătoarea americană.
Actriţa i-a mulţumit judecătoarei – în faţa căreia s-a prezentat de multe ori în ultimii doi ani – şi i-a spus: „Ceea ce aţi făcut mi-a deschis cu adevărat multe uşi”.
Regimul de libertate condiţionată care s-a încheiat joi a fost încălcat de mai multe ori şi i-a fost impus actriţei americane în urma unui scandal din 2007, când Lindsay Lohan a fost surprinsă conducându-şi automobilul în stare de ebrietate şi având asupra ei stupefiante.
Lindsay Lohan se află încă sub restricţiile unui alt regim de libertate condiţionată, sub care a fost plasată pentru furtul unui colier, în 2011, dar acest regim nu o obligă să se prezinte periodic în faţa unui tribunal, atât timp cât actriţa nu va comite niciun delict. Acest regim „informal” se va încheia în mai 2014.
Lindsay Lohan a fost considerată una dintre cele mai talentate actriţe tinere de la Hollywood, cariera ei atingând un moment de vârf în 2003 – 2004, când a jucat în filmele „Vinerea trăznită/ Freaky Friday” şi „Fete rele/ Mean Girls”.