video voinţa vrea să producă surpriza etapei la galaţi

Sibienii speră să nu plece cu mâna goală de la meciul cu Oţelul. Echipa lui Pelici a plecat încă de miercuri spre Galaţi. video voinţa vrea să producă surpriza etapei la galaţi

Voinţa are patru absenţi importanţi înaintea meciului de vineri cu campioana României. Printe ei se află şi căpitanul echipei Nicolae Grigore.

”Mergem încrezători la Oțelul Galați. Venim după o victorie bine venită pentru noi și foarte importantă în compania Sportului Studențesc. Din păcare avem câțiva absenți. Grigore, Dâlbea, Beza suspenedat și Zăgrean suspendat. Primii doi sunt accidentați. Sperăm ca cei care vor intra în teren să reușească să suplinească lipsa celorlalți așa cum au făcut-o și la partida cu Pandurii. Mergem acolo să încercăm scoatem un rezultat bun, să aducem punct sau puncte pentru că acest campionat este foarte strâns și toate echipele punctează. E foarte important să scoatem maxim din fiecare joc”, spune Alex Pelici.

YouTube video

Antrenorul Sibiului ştie că echipa lui Dorinel Munteanu va pune presiune la poarta lui Miron şi mizează pe contraatacuri rapide din care Voinţa să reuşească să marcheze. Pelici vrea eficienţă în faţa porţii adverse. ”Încercăm să ne facem jocul nostru obișnuit și să închidem bine culoarele spre poarta noastră. Vreau să atacam atunci când avem ocazia. Întâlnim o echipă foarte bună chiar dacă în momentul de față nu este acolo unde probabil își dorește. Vor dori în mod sigur toate punctele puse în joc. Ne așteaptă un meci foarte greu, dar avem încredere că ne putem întoarce bucuroși de la Galați”, a mai spus Pelici.

Tătar e optimist

Unul din jucătorii de bază ai grupării sibiene şi autor al multor ratări în acest retur, mijlocaşul Tătar, speră ca vineri seară el şi coechipierii să producă prima surpriză a etapei şi să învingă la Galaţi. „Cei care intră trebuie să îşi facă datoria pentru că de aceea sunt în lot. (…) Trebuie să ne concentrăm mai mult în faţa porţii şi să facem şi noi o surpriză pentru că este un retur al surprizelor şi sperăm să facem şi noi o surpriză în aceste 3 meciuri. Cel mai important este acesta de la Galaţi. Noi mergem să jucăm şi să ne facem treaba şi să ne ajutăm pe noi. Nu ne este teamă de nimeni”, a spus și Tătar.

VIDEO – Bogdan Tătăroiu

YouTube video

Ultima oră

Comentariul meu