Aproximativ 441.300 de cereri de azil au fost înregistrate anul trecut în 44 de ţări, în comparaţie cu aproximativ 368.000 de cereri în 2010.

Urmările primăverii arabe: Numărul solicitanţilor de azil a crescut cu 20% în 2011

Sub efectul evenimentelor din Africa de Vest şi din lumea arabă, numărul cererilor de azil ale ivorienilor, libienilor, sirienilor şi tunisienilor a atins un nou nivel record în 2011, cu aproximativ 16.700 de cereri de azil suplimentare, în comparaţie cu 2010, relevă Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiaţi (UNHCR).

Numărul solicitanţilor de azil din Tunisia s-a multiplicat de aproape nouă ori, trecând de la 900 în 2010 la 7.900 în 2011. Trei sferturi dintre aceste cereri au fost depuse în Italia şi Elveţia, conform raportului.

Potrivit Agenţiei ONU, creşterea cea mai importantă a numărului solicitanţilor de azil se înregistrează în sudul Europei, unde au fost depuse 66.800 de solicitări, reprezentând o creştere de 87%.

„Cele mai numeroase solicitări ale statututlui de refugiat au fost depuse de persoane sosite pe mare în Italia şi Malta”, conform raportului.

O creştere importantă a fost înregistrată şi în Turcia.

„Numărul mare de cereri de azil arată clar că 2011 a fost un an foarte dificil pentru mulţi”, a declarat Înaltul Comisar ONU pentru Refugiaţi Antonio Guterres.

„Totuşi este important ca aceste date să fie aşezate în context. Numărul solicitărilor de azil primite în toate ţările industrializate rămâne mai puţin ridicat decât populaţia din Dadaab, o tabără de refugiaţi din nord-estul Kenyiei”, a adăugat el.

Ţara de origine a celui mai mare număr de solicitanţi de azi a fost Afganistanul, cu 34% în plus faţă de cele aproximativ 35.700 de cereri înregistrate în 2010.

China este cea de a doua ţară de origine, cu aproximativ 24.400 de solicitări de azil, urmată de Irak cu aproximativ 23.500 de solicitări de azil.

Statele Unite, cu aproximativ 74.000 de cereri de azil depuse, se plasează în rândul ţărilor care au înregistrat cel mai mare număr de cereri de azil în 2011. Franţa continuă să se claseze a doua, fiind urmată de Germania şi Italia.

Însă Africa de Sud, o ţară care nu este cuprinsă în acest raport, este ţara cu cel mai mare număr de cereri de azil depuse, şi anume aproximativ 107.000, în perioada ianuarie-decembrie 2011.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică