Bilanțul pagubelor în cazul falselor dosare de handicap din Sibiu: 8 milioane de euro

Pentru că în județul Sibiu, numărul dosarelor de handicap era suspect de mare și în urma numeroaselor reclamații venite inclusiv la Ministerului Muncii, persoanele cu handicap din județ au fost luate la bani mărunți.Bilanțul pagubelor în cazul falselor dosare de handicap din Sibiu: 8 milioane de euro

Bilanțul pagubelor în cazul falselor dosare de handicap din Sibiu: 8 milioane de euro

În urma controalelor făcute de Ministerul Muncii, a rezultat că din 1087 de dosare controlate, 917 dintre ele erau false, adică peste 86%, a anunțat astăzi ministrul Muncii, Claudia Boghicevici.

„Avem comune întregi de nevăzători, persoane cu certificate de handicap, care au case mari şi conduc maşini de lux”, a subliniat ministrul Muncii, care spune că vor porni controale în toată ţara.

 Următoarele judeţe vizate sunt Iaşi, Bistrița, Argeş şi Vrancea.Paguba la bugetul de stat din cauza acestor dosare se ridică la 8 milioane de euro în ultimii patru ani.

“Refuz să aruncăm milioane de euro pe certificate false. Ce am descoperit la Sibiu arată că avem o gravă problemă de sistem”, a mai spus ministrul Claudia  Boghicevici.

92% de certificate anulate

Cei mai mulţi obţinuseră certificatul de handicap pentru reducerea vârstei de pensionare. Certificatele a peste 92 % dintre pensionarii evaluaţi au fost anulate, pentru că nu prezentau niciun handicap.

Din 2005 şi până în 2010, în judeţul Sibiu existau 20.000 de persoane cu handicap neinstituţionalizate.

Ministrul a precizat că persoanele reevaluate reprezintă doar patru la sută din totalul adulţilor cu handicap din judeţul Sibiu, atrăgând atenţia că numai în aceste cazuri este vorba de un prejudiciu de 8,2 milioane de euro.

sursa: evz.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică