Miercuri la orele 10:00 am deschis cea de a patra ediţie a proiectului ”Sibiul, Oraşul Copiilor”. Scopul acestui proiect este educarea şi informarea micilor sibieni în legătură cu elementele esenţiale ale istoriei, geografiei şi culturii locale, a Sibiului.

Acest proiect a fost iniţiat împreună cu Biblioteca Judeţeană ASTRA. Am invitat în această experienţă de aprofundare a cunoştinţelor despre oraşul Sibiu cinci clase ale Şcolii ”Regina Maria” şi a Colegiului Naţional Octavian Goga. Din luna martie până în luna mai le vom prezenta celor 150 de elevi istoria oraşului, personalităţile cele mai importante ale Sibiului, geografia şi tradiţiile sale. Le vom realiza, de asemenea, un tur al Sibiului în care le vor fi prezentate principalele monumente, principalele locaţii şi poveştiile ce le însoţesc.

In penultima etapă a proiectului, elevii vor da teste de cultură generală asupra cunoştinţelor dobândite. De asemenea, vom organiza două ateliere, unul de desen şi unul de creaţie literară. La final, ne vom reîntâlni cu elevii participanţi pentru etapa finală a proiectului. Din fiecare clasa se va organiza o echipă (între 7 şi 10 elevi) ce va participa la concursul „Câştigă Trofeul Oraşului”. Clasa câştigătoare va primi trofeul propriu zis şi premiul cuvenit. Vom premia, de asemenea, locurile III, II şi I dedicate testului de cultură generală şi celor două ateliere, cel de desen şi cel de creaţie literară.

Ultima oră