Demis Roussos şi-a anulat concertul de la Sibiu din motive de sănătate

Demis Roussos şi-a anulat seria de concerte pe care urma să le susţină în patru oraşe din România, în aprilie, din motive de ordin medical, informează organizatorii, Project Events.Demis Roussos şi-a anulat concertul de la Sibiu din motive de sănătate

Turneul urma să înceapă pe 1 aprilie în Timişoara, să continue în Iaşi, pe 3 aprilie, Sibiu, pe 5 aprilie, şi să se încheie pe 7 aprilie, la Braşov.

„Foarte mulţi fani au cumpărat bilete pentru aceste concerte. Au existat fani din Germania, Italia şi chiar Brazilia care au achiziţionat bilete. Ne pare rău dacă sunt dezamăgiţi. Ne cerem scuze faţă de ei şi le mulţumim pentru înţelegere”, au spus organizatorii.

Fanii care au cumpărat bilete pentru concertele de la Timişoara, Iaşi, Sibiu sau Braşov pot recupera contravaloarea acestora în perioada 23 martie – 1 mai, de la casa de bilete de unde au fost achiziţionate. Biletele trebuie să fie intacte şi valide.

Cu o carieră impresionantă de peste 44 de ani, milioane de discuri vândute în întreaga lume şi serii de concerte greu de contorizat pe toate continentele, Demis Roussos a reuşit să cucerească inimile fanilor de pretutindeni. Printre hiturile sale se numără „Goodbye My Love Goodbye”, „My Friend the Wind”, „Zorba”, „Forever and Ever”, „Someday”, „Lovely Lady of Arcadia”.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică