În sistemul judiciar al armatei americane, comandantului unităţii din care suspectul face parte îi revine responsabilitatea de a semna documentul care conţine dovezile incriminatoare colectate de către anchetatori militari. Acest document califică juridic acuzaţiile aduse asupra lui.

Ulterior, el trebuie să se prezinte, asistat de avocaţii săi, la o audiere preliminară, denumită „Audiere în baza articolului 32”, înainte de orice audiere în faţa curţii marţiale.

Dacă este găsit vinovat de aceste crime, subofiţerul este pasibil de pedeapsa cu moartea, conform secretarului Apărării, Leon Panetta.


Sergentul Robert Bales, în vârstă de 38 de ani, a părăsit pe 11 martie, la miezul nopţii, baza sa din districtul Panjwayi, aflat în provincia Kandahar (sud), ucigând în două sate vecine 16 persoane, între care mai multe femei şi copii, conform rezultatelor preliminare ale anchetei. El apoi a revenit la baza lui unde s-a predat.

Transferat iniţial la o bază din Kuwait, el este sub arest preventiv încă de vineri seara în închisoarea militară de la Fort Leavenworth (Kansas, sud), conform US Army.

Avocatul său, John Henry Browne, a anunţat că se va prezenta la închisoare pentru a se discuta cu clientul său luni şi marţi zi. Fiind soldat, Robert Bales beneficiază de asistenţa unui avocat militar.

Browne nu a menţionat linia sa de apărare dar nu a omis să amintească, joi, în timpul unei conferinţe de presă, condiţiile de stres în care Bales se afla înainte de aceste fapte, adăugând că sergentul fusese martor la rănirea gravă a unui camarad care a călcat pe o mină chiar în dimineaţa acelei zile.

Presa americană a semnalat de asemenea şi dificultăţile financiare pe care le avea sergentul şi soţia sa.

Sergentul Bales, care s-a înrolat în armată la două luni după atacurile din 11 septembrie 2001, a fost trimis în Irak de trei ori şi se afla în Afganistan din decembrie.



Citeşte şi:
Secretarul american al Apărării: Soldatul care a ucis 16 civili afgani poate primi pedeapsa cu moartea



Citeşte şi:
CARNAGIUL DIN KANDAHAR: Şaisprezece civili afgani, inclusiv femei şi copii, au fost ucişi de un soldat american

Ultima oră

Comentariul meu