Nu ştim în prezent cine este„, a declarat Claude Guéant pentru postul de radio Europe 1. „Pentru moment, activitatea continuă. Nu am avansat mai mult decât atât”, a declarat Guéant, afirmând că „un martor a văzut o cameră de luat vederi mică în jurul gâtului ucigaşului”.

Guéant a fost întrebat în legătură cu o informaţie apărută în cotidianul Sud-Ouest, potrivit căreia un martor ocular din Toulouse a afirmat că ucigaşul ar fi purtat o cameră de format mic în jurul gâtului.

Este un indiciu care a fost semnalat efectiv. Este un aparat de înregistrare a imaginilor care se amplasează pe piept şi care este ajustat cu ajutorul curelelor şi a fost văzut efectiv – un martor a spus acest lucru – cu acest aparat”, a explicat ministrul de Interne.


„Nu ştiu dacă filmează tot dar un astfel de aparat a fost văzut efectiv„, a adăugat el.

Ministrul a reafirmat hotărârea autorităţilor de a-l captura pe ucigaş.

„Mii de verificări au fost făcute deja”, a declarat el. Şi „au loc anchete asupra militarilor care au fost excluşi din armată şi care ar putea să vrea să se răzbune (…), care şi-ar fi exprimat opinii neonaziste, este adevărat. Este o pistă, între altele, ea nu este privilegiată în mod special”, a adăugat el.

Regimentul 17 de paraşutişti din Montauban, de care aparţineau militarii ucişi joi, 15 martie, în acest oraş, a fost teatrul mai multor demonstraţii naziste din partea a trei militari, denunţaţi superiorilor lor de un altul care a părăsit armata, potrivit presei.

În cadrul acestei piste, un militar din Castres (în apropiere de Toulouse) a fost arestat în seara de 16 martie, în urma atacului de la Montauban, dar a fost eliberat ulterior fără a fi acuzat.

Ultima oră

Comentariul meu