Amal Abdulfattah, cea mai tânără dintre văduvele lui ben Laden, se afla în casa în care liderul Al-Qaida a fost ucis anul trecut de un comando american în Pakistan.
„După o audiere preliminară, judecătorul a plasat-o pe Adulfattah şi pei cei cinci copii ai săi în detenţie preventivă până la 26 martie”, a declarat pentru AFP Mohamed Aamir care o va reprezenta pe Abdulfattah în acest caz.
El a declarat că va cere acces la clienta sa, care este arestată la domiciliu în Pakistan din mai 2011, şi va solicita o copie a primului raport de anchetă. Ea este inculpată pentru intrare ilegală în ţară.
„Voi cere, de asemenea, judecătorului să îi permită fratelui lui Abdulfattah să o vadă înainte de următoarea audiere din 26 martie”, a adăugat el.
La 2 mai 2011, un comando al unităţii de elită Navy Seals a fost transferat cu elicopterul în cursul nopţii până în Abbottabad, un oraş-garnizoană situată la două ore de mers cu maşina de Islamabad, unde i-a ucis pe Osama ben Laden, pe unul dintre fiii adulţi ai acestuia şi pe doi dintre mesagerii lui. Amal Abdulfattah a fost rănită.