Chaleo, căsătorit de două ori şi tatăl a 11 copii, a murit de bătrâneţe în cursul dimineţii, a declarat o purtătoare de cuvânt pentru AFP.

Cofondatorul Red Bull a murit la vârsta de 89 de ani

Averea sa era estimată la cinci miliarde de dolari anul trecut, ceea ce a făcut din el al doilea cel mai bogat om din Thailanda, potrivit revistei Forbes, potrivit căreia acesta a fost cel mai bogat om din ţară în 2009.

Potrivit presei locale, el provine dintr-o familie modestă de origine chineză din provincia Phichit, în nordul Thailandei, care trăia din creşterea raţelor şi comerţul cu fructe.


El a venit la Bangkok pentru a-l ajuta pe fratele său în farmacia acestuia, după care a devenit vânzător şi a înfiinţat, ulterior, o companie de produse farmaceutice.

În 1984, el a înfiinţat Red Bull împreună cu austriacul Dietrich Mateschitz, care a descoperit existenţa băuturilor energizante vizitând Asia.

Chaleo şi Mateschitz deţin fiecare câte 49 la sută din Red Bull, restul de 2 la sută fiind deţinut de unul dintre fiii lui Chaleo.

Băutura (care conţine taurină, vitamine şi cafeină), produsă în uzina lui Chaleo, este vândută în peste 70 de ţări.

Red Bull este proprietarea a două echipe de fotbal, Red Bull Salzburg din Austria şi New York Red Bulls din Statele Unite şi a unei echipe de Formula 1.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică