ungureanu îl ia consilier de imagine pe actorul de telenovele "ţeavă" cătălin căţoiu

Cătălin Căţoiu „Ţeavă”, muzician şi actor de filme şi telenovele, va fi numit consilier pe probleme de imagine al premierului Mihai Răzvan Ungureanu, după ce a mai lucrat atât la Guvern, în mandatul de prim-ministru al lui Petre Roman, cât şi ca director de imagine şi cameraman la TVR.ungureanu îl ia consilier de imagine pe actorul de telenovele "ţeavă" cătălin căţoiu

ungureanu îl ia consilier de imagine pe actorul de telenovele "ţeavă" cătălin căţoiu

Decizia de numire în funcţie nu a fost încă semnată, dar Căţoiu a mers deja pe teren cu premierul Ungureanu, la Forumul IMM-urilor şi la prezentarea raportului de activitate a Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, afirmând că doreşte să vadă despre ce este vorba şi care îi vor fi atribuţiile.

„Primul-ministru are o imagine foarte bună, iar eu, dacă voi prelua această funcţie, fac tot ce trebuie ca să o conserv”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Cătălin Căţoiu.

Poreclit de prieteni încă din copilărie „Ţeavă”, Cătălin Căţoiu, în vârstă de 50 ani, a mai lucrat cu Ungureanu, ca şi cameraman, la Ministerul Afacerilor Externe.

În anii ’70, Căţoiu a fost membru al formaţiei de muzică Progresiv ABC, iar din 2003 a cântat în formaţia VH 2.

În 1981 a fost cameraman la TVR, apoi a devenit director de imagine la televiziunea naţională, dar a lucrat şi în Guvern, în mandatul de premier al lui Petre Roman.

A realizat videoclipuri muzicale, a jucat rolul personajului „Ţeavă” din serialul TV „Păcatele Evei”, apoi în serialul „La Bloc”- rolul lui Marcu şi serialul „Om bogat, om sărac”, rolul lui Muresan.

În 2008, a fost distribuit într-un rol secundar din filmul „Supravieţuitorul” regizat de Sergiu Nicolaescu, pentru ca în 2009 să apară în rolul lui Chivu Cârciumaru din telenovela „Aniela”.

Cea mai recentă apariţie este în rolul unui medic ginecolog în telenovela „Iubire şi Onoare”, precum şi în serialul „Pariu cu viaţa”, care rulează şi în prezent la PRO TV. El apare şi în noul film regizat de Sergiu Nicolaescu, „Ultimul corupt din România”.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică