Orange îşi extinde acoperirea în judeţul Sibiu

Orange România anunţă extinderea acoperirii de voce şi date în 6 localităţi rurale din judeţul Sibiu: Lazaret, Merghindeal, Păuca, Pelişor, Porumbacu de Jos şi Racoviţa.Orange îşi extinde acoperirea în judeţul Sibiu

Orange îşi extinde acoperirea în judeţul Sibiu

Pentru extinderea acoperirii reţelei Orange, au fost instalate noi antene GSM care asigură un semnal optim, atât în exteriorul clădirilor, cât şi în interior. Clienţii din localităţile respective vor avea semnal atât pentru apeluri şi SMS-uri, cât şi pentru accesarea contului de e-mail şi navigarea pe internet la viteze EDGE. De asemenea, locuitorii din judeţul Sibiu pot beneficia de întreaga ofertă de soluţii de comunicare: abonamente, cartele PrePay şi o gamă largă de telefoane.

„Orange este operatorul cu cea mai extinsă acoperire geografică din România, dar continuă în mod susţinut dezvoltarea reţelei. Odată cu adăugarea acestor 6 localităţi, 98,98% din populaţia judeţului Sibiu are acces la serviciile de telefonie mobilă. Vrem să oferim acestor locuitori serviciile şi produsele de telefonie mobilă de care au nevoie, indiferent că e vorba de cartele PrePay, de oferta Senior ori de abonamente din portofoliul Orange, asigurând în acelaşi timp o acoperire de calitate. În acest sens vom continua în anii următori să investim în acoperirea 2G şi 3G, în special în zonele rurale.” a declarat Mădălina Suceveanu, Chief Technology Officer, Orange România.

Reţeaua de distribuţie Orange România din judeţul Sibiu constă în: 3 Orange shop-uri, 5 Orange store-uri şi numeroase alte puncte de vânzare.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică