Ioana Maria Vlas a scăpat basma curată în procesul FNI de la Sibiu

Prin decizia pronunţată în 8 martie în dosarul cunoscut opiniei publice ca „dosarul FNI Sibiu”Curtea de Apel Alba Iulia a menţinut sentinţa pronunţată de Tribunalul Sibiu în 28.09.2011 de încetare a procesului penal pentru toţi cei 9 inculpaţi în acest dosar. Ioana Maria Vlas a scăpat basma curată în procesul FNI de la Sibiu

Ioana Maria Vlas a scăpat basma curată în procesul FNI de la Sibiu

Tribunalul Sibiu a admis excepţia autorităţii lucrului judecat şi a hotărât încetarea procesului penal având în vedere că inculpaţii au mai fost condamnaţi pentru aceleaşi fapte într-un alt dosar, motiv pentru care latura civilă nu a fost soluţionată. De asemenea, au fost menţinute măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia nu este definitivă, ea poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare cu cei prezenţi şi de la comunicare cu celelalte părţi, competenţa de soluţionare a recursului revenind Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Dosarul F.N.I. Sibiu a fost una dintre cauzele cu cele mai multe părţi ce s-au aflat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, peste 5300 de persoane, majoritatea părţi civile fiind citate în acest caz.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică