Tulpan povesteşte aventurile sale ca alpinist în TeaSpot Cafe

Alpinistul Teodor Tulpan deschide o serie de evenimente destinate pasionaţilor de călătorii. Evenimentul „Călător în lume” va fi organizat în fiecare prima zi de marţi din lună, de către AIOS (Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu). Fane Tulpan este primul român ce a cucerit Everestul.Tulpan povesteşte aventurile sale ca alpinist în TeaSpot Cafe

Tulpan povesteşte aventurile sale ca alpinist în TeaSpot Cafe

Întâlnirile au ca scop descoperirea de noi destinaţii de vacanţă şi culturi, la ele fiind aşteptaţi toţi pasionaţii de călătorii şi turism dar şi cei ce viseaza ca într-o zi să trăiască pe propria piele aventurile invitaţilor.

Primul eveniment „Călător în lume” are loc marţi, 6 martie 2012, începând cu ora 20:00, la TeaSpot Cafe, str. Tribunei nr. 33. Intrarea este liberă. Rezervări se pot face la numărul de telefon 0269.232366 în fiecare zi între 10:00-24:00.

Fane Tulpan este primul român ce a cucerit Everestul. El vine în faţa pasionaţilor de călătorii să îşi povestească întâmplările din timpul celor 16 ani de expediţii pe cele mai înalte vârfuri ale lumii. Tulpan va povesti prin imagini şi trăiri cum orice vis poate deveni realitate, chiar dacă pentru a-l realiza eşti nevoit să treci de multe obstacole.

Teodor „Fane” Tulpan s-a născut în 1971 la Sibiu. A devenit voluntar al Salvamont Sibiu din 1993 iar prima expediţie a avut-o în 1996, la vârsta de 25 de ani, în munţii Pamir. A continuat cu expediţiile în Caucaz (1997, 1998), Tien Shan (1999), Anzi (2003), Everest (2003), K2 (2004), Chopicalqui (2005), Kilimanjaro (2007, 2009), Mont Blanc (2007), Chopta (2008), Star Mountain (2008) iar în 2011 a urcat pe Alaska, după o operaţie la coloană şi o recuperare de lungă durată. Deţine recordul mondial la lansare cu parapanta, la altitudine. El a condus prima expediţie strict sibiană în Caucaz, în 2009.

Teodor Tulpan a fost ales în 2010, dintre peste 200 de personalităţi din toate timpurile, unul dintre cei 10 Mari Sibieni, în urma numărării celor 27.000 de voturi acordate de către sibieni.

“Vă aşteptăm la evenimentul Călător în lume – de vorbă cu alpinistul Teodor „Fane” Tulpan. Marţi, 6 martie 2012, ora 20:00, la TeaSpot Cafe, str. Tribunei 33”, spun organizatorii.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică