Facturile la gaze şi energie ar putea creşte pentru aproape 90 la sută din populaţie

Un număr de 7-7,2 milioane de consumatori casnici, reprezentând 83-86% din total, ar putea plăti de anul viitor preţuri mai mari la energie şi gaze, odată cu începerea liberalizării tarifelor, în timp ce doar 14%-17% ar urma să primească spijin de la stat, însă tariful social va fi eliminat treptat. Facturile la gaze şi energie ar putea creşte pentru aproape 90 la sută din populaţie

Facturile la gaze şi energie ar putea creşte pentru aproape 90 la sută din populaţie

Preţurile plătite de populaţie sunt reglementate de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), din considerente de protecţie socială. Comisia Europeană (CE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) au cerut Guvernului să liberalizeze preţurile, pentru a le aduce la nivelul din blocul comunitar.

Tarifele reglementate la electricitate plătite de populaţie urmează să fie eliminate în perioada 2013-1017. De asemenea, anul viitor va începe şi liberalizarea preţului la gazele furnizate populaţiei.

Înainte de a începe liberalizarea, Guvernul va stabili categoriile de consumatori care vor fi în situaţia de a nu-şi putea achita facturile. Aceşti consumatori sunt denumiţi consumatori vulnerabili, iar o parte dintre ei vor beneficia de subvenţie de la stat.

În urma consultărilor dintre autorităţi cu Comisia Europeană, consumatorul vulnerabil a fost definit drept „clientul final aparţinând unei categorii de clienţi casnici care, din motive de vârstă, sănătate sau venituri reduse se află în risc de marginalizare socială şi care, pentru a prevenirea acestui risc, beneficiază de măsuri de protecţie socială de natură financiară şi de alte facilităţi”, se arată într-un document guvernamental obţinut de MEDIAFAX.

În România sunt 8,36 milioane de consumatori casnici de electricitate şi gaze naturale. Potrivit documentului, numărul consumatorilor vulnerabili este estimat între 1,15 milioane şi 1,4 milioane de clienţi (14-17% din total ), astfel că între 6,9 şi 7,2 milioane de consumatori ar urma să suporte majorările de preţ.

Consumatorii vulnerabili vor beneficia de sprijin la cerere, adresată furnizorilor.

Persoanele sau familiile care au un venit net mediu lunar mai mic sau egal cu salariul minim pe economie vor primi sprijin financiar. Salariul minim pe economie este 700 de lei pe lună.

Sprijinul financiar ar urma să fie introdus concomitent cu eliminarea graduală a tarifului social în trei etape, pe trei tranşe de venituri, şi va consta în reducerea lunară, de către furnizorul de energie, a facturii cu o sumă fixă stabilită anual de prin hotărâre de Guvern.

Sumele respective vor fi virate de către agenţiile pentru prestaţii sociale de muncă judeţene în conturile furnizorilor clienţilor vulnerabili.

„Mecanismul constă în reducerea lunară de către furnizorul de energie a facturii cu o sumă fixă stabiliată anual prin hotărâre a Guvernului la propunerea ANRE, a Ministerului Finanţelor Publice şi a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, pe baza unui nivel de consum mediu prestabilit care variază în funcţie de numărul de persoane din gospodărie şi de nivelul trifelor reglementate pentru consumatorii casnici”, potrivit documentului menţionat.

Pentru acordarea de facilităţi nefiscale sunt propuse persoanele de peste 65 de ani care locuiesc singure sau cu alte persoane de aceeaşi vârstă, persoanele cu dizabilităţi fizice sau mentale sau care suferă de boli grave şi persoanele a căror deconectare de la reţele de gaze sau electricitate le-ar pune în pericol viaţa sau sănătatea.

Consumatorii vulnerabili vor fi incluşi într-o bază de date care urmează să fie realizată în cursul acestui an şi vor fi identificaţi de furnizorii de energie şi gaze şi de autorităţile locale.

Facilităţile nefiscale ar putea fi introduse de ANRE prin reglementări aplicate furnizorilor şi distribuitorilor de energie şi gaze.

Printre facilităţile nefiscale propuse s-ar putea număra, interzicerea deconectării de la alimentarea cu gaze şi electricitate, verificarea anuală gratuită a contoarelor, aplicarea unor programe de reducere a consumurilor prin distribuirea de mijloace de iluminat şi alte echipamente electrocasnice cu consum scăzut de electricitate sau construcţia de reţele „inteligente” de gestiune şi contorizare a consumului de energie.

Totodată, furnizorii ar putea fi obligaţi să trateze cu prioritate reclamaţiile venite de la consumatorii vulnerabili, să le acorde asistenţă la interpretarea facturilor sau să le deconteze factura în numerar la domiciliu.

Măsurile de protecţie socială şi criteriile de eligibilitate urmează să fie stabilite prin legi speciale, iar facilităţile pe care aceşti consumatori le vor primi vor fi elaborate de ANRE.

Comisia Europeană a trimis luni României avize motivate privind încălcarea directivelor Uniunii Europene referitoare la liberalizarea pieţelor energiei eletrice şi gazelor naturale, şi ar putea transmite cauzele Curţii de Justiţie a Uniunii Europene dacă nu primeşte un răspuns în termen de două luni.

Directivele privind energia electrică şi gazele trebuiau transpuse în legislaţia naţională de către statele membre până la 3 martie 2011. sursa: Mediafax

Ultima oră

Comentariul meu

Publică