Maria Catrina, directorul economic al Concefa Sibiu (COFI), firmă de construcţii cotată la categoria I a bursei, a explicat printr-un comunicat emis pe bursă care a fost principalul motiv care a forţat compania să ceară singură insolvenţa, conform zf.ro.
„Începând cu luna februarie a anului 2012, valoarea popririlor a crescut semnificativ, ajungând până în prezent la suma de 10,8 milioane de lei, cea mai mare poprire fiind înregistrată la data de 7 februarie 2012, în valoare de 8,35 milioane de lei. Această poprire a fost contestată în Instanţă prin formularea de contestaţie la executare având în vedere neveridicitatea creanţei, SC Metabet CF solicitând o sumă aproape egală cu suma solicitată de noi datorită nerespectării clauzelor contractuale. Însă aceste popriri au afectat derularea activităţii în condiţii normale”, spune Maria Catrina.
În data de 16 februarie, Concefa Sibiu a anunţat pe bursă că va cere insolvenţa cu intenţia de a se reorganiza, anunţ în urma căruia acţiunile au pierdut încă o treime din valoare şi s-au depreciat de peste 10 ori în ultimul an.
Conducerea societăţii spune a depus toate eforturile pentru recuperarea creanţelor şi deblocarea acestei situaţii prin demersuri către beneficiarii companiei.