Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia au destructurat un grup infracţional, constituit din 10 persoane, specializat în săvârşirea infracţiunilor de contrabandă cu bijuterii din aur şi evaziune fiscal.
În fapt, se reţine că, în cursul anului 2011, membrii grupării au obţinut beneficii financiare substanţiale din introducerea şi comercializarea în mod ilegal pe teritoriul României, a unor cantităţi însemnate de bijuterii din aur, provenind din Turcia.
Bijuteriile erau comercializate prin intermediul magazinelor de profil pe care învinuiţii le administrează în municipiul Sibiu, cu eludarea plăţii taxelor şi impozitelor aferente bugetului de stat.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de peste 2.400.000 de lei.
“Procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat 12 percheziţii la sediul a 3 societăţi comerciale de pe pe raza municipiului Sibiu, ocazie cu care a fost descoperită şi ridicată cantitatea de aproximativ 22 kilograme bijuterii din aur. Cercetările au fost efectuate cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul BCCO Alba şi SIPI Sibiu. Procurorii D.I.I.C.O.T. au cooperat în instrumentarea cauzei cu autorităţile judiciare bulgare. La sediul D.I.I.C.O.T. au fost aduse în vederea audierii 15 persoane, urmând a fi dispuse măsurile legale după finalizarea audierilor”, se arată într-un comunicat al DIICOT. video diicot.ro.