crescătorii de animale amendaţi de către dsv sibiu cu peste 17.000 de lei

crescătorii de animale amendaţi de către dsv sibiu cu peste 17.000 de leiÎn perioada 10 – 30 ianuarie, personalul de specialitate din cadrul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor a judeţului Sibiu, a intreprins acţiuni de verificare şi control privind respectarea legislaţiei de catre operatorii din domeniul creşterii animalelor, şi a operatorilor  din sectorul alimentar, în toate etapele producerii, prelucrării, distribuţiei, produselor alimentare de origine animală şi nonanimală.

În cadrul acţiunilor de prevenire a bolilor transmisibile la animale, în această perioadă au fost efectuate pentru supravegherea Pestei Porcine Clasice, examene clinice la efectivele de porcine din fermele comerciale, 103 examene de laborator la mistreţii vânaţi, şi 117 examene pentru precizarea diagnosticului din probele recoltate de la animale şi păsări moarte.

Tot în această lună se finalizează vaccinarea antirabică a efectivului de 49.720 câini şi pisici, care  au stăpân cunoscut, precum şi vaccinarea la cerere a ovinelor, pentru prevenirea avortulului salmonelic şi agalaxiei contagioase.

S-a verificat  respectarea legislaţiei privind identificarea şi înregistrarea circulaţia animalelor, a normelor de biosecuritate, a condiţiilor de cazare, asigurarea hranei şi a apei potabile în condiţiile de iarnă, în 2 târguri, 14 ferme comerciale cu bovine, 4 ferme cu porcine, 12 ferme cu păsări şi 86 exploataţii nonprofesionale cu animale.

„În domeniul igienei şi siguranţei laţului alimentar, s-au verificat condiţiile de igienă şi de  funcţionare a obiectivelor cu activitate în domeniul procesării şi comercializării de produse alimentare, fiind controlate în perioada, 4 abatoare, 4 unităţi de procesare carne, 14 carmangerii 4 unităţi de prelucrare lapte, 8 depozite alimentare, 19 unităţi de tip hiper şi supermarket, 13 unităţi de alimentaţie publică, , 63 unităţi de panificaţie şi de comercializare produse alimentare de origine nonanimală, însumând 129 de obiective”, se arată într-un comunicat al DSV Sibiu,

Pentru deficientele constatate au fost aplicate 17 amenzi în valoare de 14.600  lei (7 crescători de animale, 3 fermieri, trei hipermarketuri, o carmangerie, două  unităţi de alimentaţie publică, şi un producător individual)  şi 7 avertismente.

Ultima oră

Comentariul meu