Actriţa Halle Berry îşi va promova, din martie, propria colecţie de pantofi, numită „5th Avenue by Halle Berry” şi care va fi vândută exclusiv de unul dintre cei mai mari comercianţi de încălţăminte europeni, informează un comunicat remis MEDIAFAX.
Halle Berry a participat, recent, împreună cu regizorul Michael Haussman, la realizarea unui spot publicitar prin care îşi va promova, de la începutul lunii martie, propria colecţie de pantofi.
Colecţia ei conţine 40 de modele uşoare, de vară, dar în acelaşi timp elegante şi feminine.
În timp ce noul ei film, „Cloud Atlas”, este cea mai scumpă producţie germană din toate timpurile, colecţia ei de pantofi este foarte accesibilă şi va fi comercializată de compania Deichmann, în 21 de ţări din Europa, inclusiv România, din 5 martie.
Pentru actriţa recompensată cu un Oscar, pantofii nu reprezintă doar o piesă vestimentară oarecare. „ Pantofii sunt o expresie a personalităţii. Ei trădează multe despre cea care îi poartă. Când coafura şi pantofii se potrivesc, se potriveşte şi restul”, spune aceasta. Pentru Halle Berry, colecţia ei de pantofi este „un vis devenit realitate”. „Ce femeie nu şi-ar dori să-şi vadă numele pe o colecţie de pantofi? Acest lucru este grozav!”, spune ea. „Colecţia mea «5th Avenue» este ceva ce mă inspiră. Pantofii sunt uşori şi simplu de purtat – pentru orice femeie. Sunt moderni şi accesibili, despre asta este vorba în colecţia mea „, a mai spus actriţa.
Modelele îndeplinesc exact aceste criterii: pantofii decupaţi cu platformă, sandalele cu barete şi saboţii cu platformă se potrivesc cu jeanşii trei-sferturi şi cu tricourile casual, dar la fel de bine se potrivesc şi cu rochiile maxi, care în acest sezon pot fi foarte colorate şi frapante.
Deichmann a lansat în ultimii ani în sectorul internaţional colecţii alături de vedete precum Pussycat Dolls, Sugababes şi Cindy Crawford.
Halle Berry, care s-a logodit în timpul sărbătorilor de iarnă cu iubitul ei, actorul francez Olivier Martinez, a câştigat un premiu Oscar în 2002, pentru prestaţia ei din filmul „Puterea dragostei/ Monster’s Ball”, devenind astfel prima actriţă afro-americană din istorie care a câştigat această distincţie.