Îmi place treaba asta cu protestele și nu mă ascund s-o spun. Îmi place din mai multe puncte de vedere.
Îmi place că, în sfârșit, s-a trezit frumoasa adormită. Românii ăia care au înghițit multe, fără să crâcnească, ani de-a rândul. S-au trezit și au glas. Asta-i fain în sine. Ok, sunt puțini în stradă. Dar sunt mulți care-i văd și care au, și ei, la rândul lor, glas.
Îmi place că s-a trezit și românul analfabet, care scrie pancarte total aiurea gramatical, dar și ăla inventiv. Vor rămâne pentru antologie mesaje ingenioase și adânci, precum:
“Eba, tatăl tău nu vrea să vorbesc cu noi”
“România, te iubesc și-mi pasă”
“Ne luăm țara înapoi”
“Help Traian Băsescu find friends. He has 0 friends”
“Mai am un singur dor, să-l dăm jos pe chior”
“Salarii, alocații, mai taie din ele, dă-le dreacu”
“Băsescu, în cazul tău, mayașii au avut dreptate – 2012”
“Chuck Norris – Help!!!”
“PDL și USL, aceeași mizerie”
“Fatal error 404: Democracy not found”
“Mahalaua ineptă spune: Vox populi, vox Dei”
“Plouă, ninge, noi vom învinge”
“Nu fiți apatici, fiți anti-patici”
“Numără, Roberta! Suntem 5 milioane”
„Vă rugăm să ne scuzaţi, nu trimitem cât furaţi“ (de la diaspora citire – protestul de la Roma)
“Noi suntem viermii cu conștiință: de sine, de țară, de neam. Voi ce sunteți?”
”Mă numesc Traian și nu dau drumu’ la ciolan”
“CIA, te rugăm, vrem și noi un președinte mai de Doamne-ajută!!!”
“Pentru Băse și Ileana, deschidem din nou Doftana”
“Fă o baie de mulțime, să vezi dacă trăim bine”
“Boc, ești puțin mai mare decât alocația mea” (purtată de o fetiță de 9-10 ani)
“Vreau o țară ca afară”
Îmi place că, într-un fel pe care nu-l mai speram, se făurește un soi de sentiment național, un soi de apartenență la un spirit, un soi de conștiință de neam. În pofida tuturor miștourilor semi-elitelor intelectuale, cu largul concurs al adevăraților lideri de opinie.
Îmi place că sunt oameni în țara asta care, în pofida tuturor consecințelor previzibile, au curajul să-și exprime liber ideile. Îmi place locotenentul Gheorghe Alexandru.
Îmi place că sunt 12 zile de când românii ies în stradă. Asta înseamnă să ai nervii tari.
Îmi place că e o poveste cu final deschis.