În ultima vreme problemele se ţin scai de firma de construcţii Concefa Sibiu (COFI), controlată de familia omului de afaceri Horaţiu Cercel, aceasta anunţând pe bursă că firma Corvin Comimpex SRL a înregistrat la Tribunalul Sibiu o cerere de insolvenţă pentru o datorie în valoare de 116.000 de lei (circa 26.900 de euro), anunţă zf.ro.
Suma reprezintă contravaloarea unor lucrări executate de Concefa în cadrul proiectului de construcţie a staţiunii de lux Silver Mountain din Poiana Braşov, pentru care firma din Târgu-Mureş reclamă probleme de calitate.
Horaţiu Cercel, care i-a vândut tatălui său pachetul majoritar de acţiuni al Concefa în noiembrie 2011, dar a fost numit recent în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie, nu a venit nici de această dată cu precizări, limitându-se să dea un comunicat pe bursă.
„Punctul de vedere pe care îl vom susţine în contestaţia pe care o vom formula şi o vom depune în termenul legal va viza tocmai soluţionarea pe cale amiabilă a diferendelor existente”, spun reprezentanţii Concefa în comunicatul emis pe bursă. Primul termen de judecată este pe 1 februarie 2012.
Comunicatul nu i-a liniştit însă pe investitori, iar acţiunile au scăzut ieri cu 12,5%, închizând aproape de minimul ultimilor cinci ani. În ultimul an, acţiunile au pierdut peste 85%.
Compania s-a mai confruntat cu o cerere de insolvenţă şi în luna septembrie a anului trecut din partea firmei Brav Romprot SRL pentru o datorie de 74.600 de lei (17.300 de euro), care a fost însă respinsă de Tribunalul Sibiu la finele anului trecut.
La rândul ei, Concefa Sibiu are deschise în prezent procese prin care cere insolvenţa a opt companii pentru datorii care cumulează circa 4,3 mil. lei. Totalul debitelor Concefa contestate în instanţă se ridică la 4,6 mil. lei, potrivit raportului companiei.
Situaţia prin care trece Concefa în prezent este similară cu cea care s-a confruntat în urmă cu doi ani şi Dafora Mediaş (DAFR), a omului de afaceri Gheorghe Călburean. Atunci cinci firme cereau insolvenţa Dafora pentru datorii care cumulau 142.000 de euro, însă firma reclama că are de asemenea procese prin care cere insolvenţa mai multor firme.
Dezvoltatorul imobiliar Impact Bucureşti, la care acţionar principal este Dan Ioan Popp, a trecut de asemenea printr-o situaţie asemănătoare tot în urmă cu doi ani când firma Romconstruct din Piteşti a cerut şi chiar a obţinut în primă fază insolvenţa companiei pentru o datorie de 1,3 mil. lei, sumă pe care Impact nu o recunoştea din cauza întârzierilor lucrărilor şi altor probleme reclamate de dezvoltator. Ulterior instanţa a anulat decizia şi Impact a scăpat de insolvenţă.
Concefa a intrat într-un con de umbră în vara anului trecut după ce previziunile optimiste ale proprietarului, Horaţiu Cercel, care estima o triplare a afacerilor în decurs de un an nu s-au adeverit, vânzările Concefa înregistrând în primele nouă luni ale lui 2011 o scădere de 12%, la 51,4 mil. lei. Totodată, firma a raportat în trimestrul doi din 2011 o pierdere de 9,35 mil. lei, iar în următorul trimestru rezultatul negativ s-a accentuat ajungând la o pierdere pe primele nouă luni de 14,4 mil. lei (3,3 mil. euro).
Pierderile raportate de companie în primele nouă luni ale anului trecut depăşesc valoarea de piaţă a companiei din prezent, care se cifrează la 13,1 mil. lei (3 mil. euro), după ce acţiunile au căzut pe bursă numai în ultimul an cu peste 85%.
„Chiar dacă rezultatele raportate de companie în 2011 au fost dezastruoase, aşa cum arată bilanţul după primele nouă luni, firma nu este de neredresat. Chiar dacă are plăţi restante ridicate, compania avea din ce să-şi plătească debitele întrucât activele curente depăşeau datoriile curente la 30 septembrie 2011. Totodată compania avea la aceeaşi dată capitaluri proprii de 95 milioane de lei şi lichidităţi de 12,7 milioane de lei. Dacă nu intră în insolvenţă, acţiunile Concefa au un potenţial de creştere important datorită indicatorilor de evaluare scăzuţi. Rămâne de văzut ce rezultate va raporta firma în ultimul trimestru al anului trecut”, spune Andrei Rădulescu, analist la Broker Cluj.
Potrivit lui creşterea de 69% a cheltuielilor cu amortizarea de anul trecut şi cu 16% a celor cu personalul arată că firma a investit şi s-a pregătit pentru o expansiune, însă planurile de dezvoltare nu s-au concretizat.
„Din situaţiile financiare reiese că firma de construcţii are mai multe proiecte noi în derulare, dar probabil valul doi de criză a surprins compania şi firma a fost prinsă în blocajul care există la ora actuală în sectorul de construcţii. Schimbările de acţionariat probabil că au legătură cu neconcretizarea planurilor. Din cauza crizei au loc blocaje, se amână proiecte, cresc costurile de finanţare şi oamenii amână achiziţiile”, explică Rădulescu.
Pierderile înregistrate de Concefa anul acesta au fost puse de companie pe seama penalităţilor de întârziere a lucrărilor executate în proiectul Silver Mountain.
În acţionariatul Concefa sunt prezente şi mai multe fonduri de investiţii locale şi străine, printre care Artio Global, cu peste 2% din acţiuni, şi fondurile ING.
CITIŢI CONTINUAREA PE ZF.RO.