Supravieţuitor de pe Costa Concordia: S-a auzit o trosnitură, apoi nava a început să se încline foarte tare

Supravieţuitor de pe Costa Concordia: S-a auzit o trosnitură, apoi nava a început să se încline foarte tareSupravieţuitorii naufragiului navei Costa Concordia au povestit momentele înfricoşătoare prin care au trecut după ce vasul a lovit o stâncă din apropierea insulei Giglio, anunță Mediafax.

Supravieţuitor de pe Costa Concordia: S-a auzit o trosnitură, apoi nava a început să se încline foarte tare

În timpul cinei John Rodford a realizat că ceva nu este cum trebuie. Cu şapte ore mai devreme, el se îmbarcase împreună cu soţia sa, Mandy, pentru a celebra patru ani de căsătorie.

Subit, el a auzit o „trosnitură”. Apoi paharul său a început să alunece pe masă. Cuplul, originar din sudul Angliei a întrebat membrii echipajului dacă există vreo problemă. Răspunsul a fost: „Nu, este vorba despre motor”.

„Apoi luminile s-au stins şi s-au reaprins. Nava a început să se încline într-o parte foarte tare. Toate farfuriile zburau şi se spărgeau. Era zarvă. Toată lumea lua veste de salvare. Dar echipajul spunea: totul este în regulă, totul este sub control” , a povestit supravieţuitorul, în vârstă de 46 de ani, în momentul întoarcerii pe aeroportul Heathrow din Londra.

În momentul evacuării era haos, a mărturisit cuplul, care a urcat mai întâi o barcă de salvare aflată pe partea cea mai ridicată a navei faţă de apă. Din cauza înălţimii însă era imposibil ca aceasta să fie lansată la apă. „Bărcile loveau marginea vasului” în loc să fie suspendate deasupra apei, a explicat Mandy, în vârstă de 45 de ani. „Nu îmi venea să cred. Eram aşezată în barcă însă aceasta nu se deplasa nicăieri”.

Pasagerii se ajutau între ei şi într-un final cuplul a reuşit să ajungă în cealaltă parte a navei, alunecând pe punte ca pe un „tobogan”. „Îmi spuneam că este sfârşitul. Viaţa se încheie aici (…) Va trebui să sar în apa asta iar eu detest apa”, spunea Mandy care nu va mai merge „niciodată, niciodată, niciodată” în croazieră.

Mai multe alte mărturii au pus în discuţie măsurile de siguranţă şi atitudinea echipajului.

Un pasager bosniac, Sead Alibegovici, aflat la bordul vasului Costa Concordia împreună cu soţia sa Nasima, a fost spitalizat în Germania suferind „răni multiple”. El a declarat pentru cotidianul Dnevni Avaz că „a privit moartea cu ochii” amintindu-şi „panica totală” de la bordul navei.

Toată lumea alerga într-o atmosferă de isterie colectivă şi nimeni nu se gândea decât la cum să se salveze. Echipajul a uitat în mod evident că rolul lui era să restabilească ordinea şi să aştepte ca pasagerii să coboare de la bord. Membrii echipajului se îmbrânceau să fugă înaintea noastră. În această panică, câţiva au căzut iar alţii îi călcau. Alţii disperaţi săreau în mare „, a relatat Nasima Alibergovici.

Danijel Miklauzic, un pasager croat aflat în luna de miere împreună cu soţia sa Marinela a confirmat la rândul său că ” membrii echipajului au părăsit primii nava”.

„Nimeni nu a prezentat operaţiunile de salvare iar jumătate dintre pasageri nu cunoşteau procedurile”, a descris Artur Silva, în vârstă de 63 de ani, unul dintre cei 11 pasageri portughezi de la bordul navei.

„Mă gândeam că vom muri. Fusesem pe mai multe vase şi am înţeles imediat că ne vom scufunda. Nu mai erau lumini şi totul se spărgea. Erau găuri în care oameni cădeau sau se aruncau în apă. O oroare”, a povestit acesta pentru cotidianul Correiro da Manha.

James Thomas, un membru al echipajului în vârstă de 19 ani, a recunoscut că evacuarea a fost făcută în „haos”, însă a specificat şi circumstanţele deosebite. „Era haos pentru că trebuia să trecem prin centrul vaporului, care a fost litelamente spulberat. Totul era peste tot”.

Ivonne Adriaensens şi Roger Pols, ambii de 63 de ani, îmbarcaţi pe Concordia, au asistat la un spectacol de magie. „Spre ora 22.00 (23.00 ora României), cele câteva lumini care erau aprinse în sală s-au stins. Nu am simţit nimic însă privind draperiile din apropierea podiumului, am remarcat că nava nu mai era dreaptă. Ni s-a spus să stăm calmi. Apoi am observat că magicianul a dispărut de pe scenă. Am crezut la început că face parte din spectacol!”, a povestit cuplul originar din Anvers, Belgia.

Phoebe Jones, din Surrey, Marea Britanie, dansatoare în spectacolul de magie, era pe scenă şi se pregătea să dispară într-o cutie în momentul în care Concordia a naufragiat.

„Nava a început să se încline, să se încline chiar foarte tare. Brusc, luminile s-au stins şi tot ce era pe scenă a zburat într-o parte”. Alarmele nu s-au declanşat, dar tânăra a plecat spre punctul de întâlnire în caz de urgenţă. „Îmi era frică dar nu înţelegeam exact ce se întâmplă”, a spus ea înainte de a fi salvată de un feribot. Şi acolo, „doar ne uitam la Concordia răsturnându-se”.

O altă tânără dansatoare britanică angajată pe navă, Rose Metcalf, a scris un bilet către mama sa, pentru cazul în care nu va supravieţui. Ea a fost una dintre ultimele persoane care au fost salvate cu ajutorul elicopterelor de pe puntea numărul cinci. „Deja ne gândiserăm pe unde să înnotăm spre ţărm. Mulţumesc lui Dumnezeu că eram aproape de ţărm”, a mărturisit tânăra.

Seamus şi Carol Moore, cu vârste de aproximativ 50 de ani din Irlanda, îşi vor aminti pentru multă vreme prima lor croazieră, efectuată la bordul Concordiei cu ocazia aniversării doamnei Moore. „Eram aşezaţi pe marginea navei şi i-am spus « acum simţim ce simţeau Leonardo DiCaprio şi Kate Winslett” în filmul Titanic, a povestit Seamus pentru Irish Times în momentul întoarcerii în Dublin.

„Şi ea a răspuns «cel puţin Kate a supravieţuit». Cred că asta este ce a făcut-o să reziste”.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică