lansarea filmului "avatar 2", amânată pentru anul 2016

lansarea filmului "avatar 2", amânată pentru anul 2016Lansarea filmului „Avatar 2”, regizat de James Cameron, a fost amânată pentru anul 2016, a anunţat Jon Landau, unul dintre producătorii peliculei, anunță Mediafax.

lansarea filmului "avatar 2", amânată pentru anul 2016

Anul trecut, regizorul James Cameron a spus că intenţionează să lanseze următorul film din această serie în decembrie 2014, iar „Avatar 3” urma să fie lansat în decembrie 2015, citat de site-ul revistei New Musical Express.

Potrivit publicaţiei Huffington Post, producătorul Jon Landau a confirmat însă în acest weekend informaţia potrivit căreia filmul „Avatar 2” se află „la cel puţin patru ani distanţă” de momentul în care va ajunge pe marile ecrane.

În octombrie 2011, actorul Sam Worthington, unul dintre actorii din prima peliculă „Avatar” a anunţat faptul că al doilea film va fi un lungmetraj „monumental”, iar planurile regizorului James Cameron despre următoarele două filme din această trilogie îşi urmează cursul lor obişnuit.

„Depinde doar de el să scrie scenariul, să pună toate piesele împreună şi să îşi dea seama cum să facă pentru a se autodepăşi. Îşi doreşte o provocare. Şi vrea să îmbunătăţească experienţa pe care o trăieşte publicul în sala de cinematograf. Va utiliza mult mai mult tehnica 3D şi alte tehnologii”, a spus Worthington.

James Cameron va asista la premiera versiunii 3D a filmului său „Titanic”, care va intra în cinematografe începând din 6 aprilie. Regizorul canadian a spus că noua versiune a acestui film va fi „mai intimă” în comparaţie cu cea originală.

Regizorul canadian James Cameron este considerat un expert în domeniul filmărilor care folosesc tehnologii revoluţionare. Lungmetrajul său „Avatar” a devenit filmul cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei – 2,78 miliarde de dolari.


Ultima oră

Comentariul meu

Publică