Silvana Armat și Sebastian Marcovici revin în peisajul fotografic sibian cu cea de-a patra ediție a expoziției Focus Sibiu. Focus Sibiu 2011 îl are ca invitat pe fotograful Mediafax, Ovidiu Matiu.
La sfârșitul lunii octombrie a anului trecut, fotograful sibian Sebastian Marcovici surprindea fotografia anului în România. Pe președintele Traian Băsescu râzând cu gura până la urechi înconjurați de soborul de preoți prezent la canonizarea Mitropolitului Andrei Șaguna. Fotografia a făcut înconjurul lumii iar în jurul ei s-a creat cea de-a patra ediție a expoziției Focus Sibiu, ediția 2011, expoziție realizată de Silvana Armat, Sebastian Marcovici și Ovidiu Matiu.
Expoziția este o retrospectivă în imagini a anului 2011, un an plin de evenimente interesante, subiecte perfecte pentru a face parte din această expoziție ce devine tradițională pentru Sibiu. Alături de fotografia anului în România sibienii vor putea revedea imagini spectaculoase surprinse de cei trei fotografi la Festivalul Internațional de Teatru, Festivalul de Film Transilvania, Artmania, Turul Ciclist, Red Bull Romaniacs, la spectacolul Carmina Burana sau la Târgul de Crăciun. „Surprinzător, evenimentul anului trecut s-ar putea spune că a fost canonizarea lui Andrei Șaguna, care a adunat cele mai proeminente figuri politice între fețe bisericești din întreaga țară, un eveniment ce a avut un impact imens și asupra omului de rând”, spune Silvana Armat.
Vernisajul expoziției Focus Sibiu 2011 va avea loc joi, 19 ianuarie, de la ora 17, în Curtea Interioară a Primăriei Municipiului Sibiu. Expoziția va putea fi vizionată timp de o lună de zile. „Mă bucur că acest proiect fotografic are continuitate, că am reușit să organizăm și cea de-a patra ediție a acestei expoziții. Am ales să îl invităm alături de noi pe colegul nostru Ovidiu Matiu, care a dovedit începând din anul 2007 că fotografia de presă poate fi o artă”, spune Sebastian Marcovici.
Expoziția Focus Sibiu 2011 este realizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Sibiu, Casei de Cultură a Municipiului, Sibiu Media Center și Centrului Cultural German Sibiu. Sponsori: Plastic Pro, Buonavista Banqueting, PrintAtu, Music Pub, Ilcora, Vila Weidner