Câteva versuri compuse de Michael Jackson pentru piese care nu au fost niciodată lansate de cântăreţul american vor fi scoase la licitaţie, la sfârşitul lunii ianuarie, de Arnold Klein, medicul dermatolog al megastarului, anunţă Mediafax.
Medicul Arnold Klein a decis să scoată la licitaţie cele opt versuri şi jumătate – pe care le-a primit chiar de la cântăreţul american -, după ce fost nevoit să apeleze la protecţia legii falimentului, informează contactmusic.com.
Catherine Williamson de la casa de licitaţii Bonhams, care a evaluat bucata de hârtie cu acele versuri la o sumă cuprinsă între 3.000 de dolari şi 5.000 de dolari, a declarat: „Se pare că sunt scrise într-un format poetic. Sunt opt versuri şi jumătate şi par destul de lirice. Nu am putut să le găsim în niciunul dintre cântecele sale deja lansate. Poate au fost scrise pentru proiecte aflate în derulare (în momentul morţii starului, n.r.) sau pentru un cântec ce nu a mai fost lansat niciodată”.
Arnod Klein i-a prezentat-o cântăreţului Michael Jackson pe infirmiera Debbie Rowe, care a devenit a doua soţie a starului şi i-a dăruit acestuia doi copii, Prince Michael şi Paris. Medicul din Beverly Hills crede că Michael Jackson şi-a prezis propria moarte în acel bilet.
Primul vers începe astfel: „Dincolo de marea timpului, ne vom întâlni pe ţărmuri nesfârşite şi vom număra binecuvântările iubirii noastre eterne”.
Se crede că aceste versuri urmau să fie folosite de Michael Jackson într-un cântec viitor, dar acel proiect nu a mai fost concretizat.
Licitaţia va fi organizată la Los Angeles, pe 23 ianuarie.
Dosarele medicale ale medicului Arnold Klein au fost folosite în timpul procesului contra ultimului medic personal al megastarului, Conrad Murray, care a fost găsit vinovat de omucidere involuntară şi condamnat, în noiembrie 2011, la pedeapsa maximă de patru ani de închisoare.
Michael Jackson a murit pe 25 iunie 2009, la vârsta de 50 de ani, în urma unei „intoxicaţii grave” cu propofol, un anestezic puternic utilizat în spitale şi în clinicile medicale, pe care starul îl folosea la domiciliu ca somnifer, cu complicitatea medicului Murray.
Daaaa, ,,prieten apropiat” pe NAIBA sa-l ia !! Asta DOAR in capul vostru sec ! Prieten cu Vrajmasul, DA ! Acest clain, sau cum focu’ l-o chema, nu este altceva decat un NEMERNIC care i-a BAGAT PE GAT bietului INGER pe acea ESCROACA NOTORIE si JOSNICA femeie care NU i-a ,,daruit” NICI un copil, ci i-a VANDUT sarmanului MICHAEL – suflet prea curat si credul ! Asa ca nu mai indrugati TAMPENII, inducand la nesfarsit in eroare publicul si asa intunecat de voi-presa MIZERABILA !