trupa become organizează o microstagiune specială de spectacole la sibiu

trupa become organizează o microstagiune specială de spectacole la sibiuCompania de Teatru BECOME ne-a promis încă din 2011 că se va implica şi mai activ în ceea ce înseamnă prezenţă culturală în 2012. Iată că se ţin de cuvânt şi ne propun pentru acest început de an o microstagiune în care vor alterna recitalurile de poezie cu cele de vioară sau nai, iar spectacolele de teatru vor face casă bună împreună cu muzica.

Actorii Cătălin Grigoraş, Mihai Alexandru, Alexandra Blejan, Oana Giuverdea, Adrian Grigoraş, precum şi muzicienii Radu Nechifor, Marius Tuţă, Mihai Neagu, Radu Neagu sau Flavius Tinică vor urca pe scena BECOME pentru a transmite mesajul tinerilor către noua generaţie.

“E timpul să arătăm că există alternativă la nivel cultural în Sibiu şi de aceea, prin ceea ce facem, vom demonstra că suntem cei mai buni. Vom arunca în vâltoarea creaţiei tineri talentaţi care, cu siguranţă, vor umple sala de spectacol. Seara de Joi o vom transforma într-o seară a artelor spectacolului marca BECOME şi aş dori să mai subliniez că, până vom definitiva un spaţiu special pentru spectacolele noastre, vă invităm cu drag la Centrul de Tineret.” a spus Cătălin Grigoraş actor şi director al Companiei de Teatru BECOME SIBIU.

Tinerii artişti vă aşteaptă la CENTRUL de TINERET SIBIU din Str. Nicolae Teclu nr. 41, etaj 1 pentru începutul acestui an după următorul program:

Joi, 19 ianuarie, ora 19.00 Recital extraordinar de Vioară susţinut de Roxana TUŢĂ, în prezent şi studentă la Conservatorul Gheorghe Dima din Cluj Napoca

Joi, 26 ianuarie, ora 19.00 IMPROHOLICS SHOW un show de improvizaţie adică un spectacol de-a râsu’ plânsu’.

Biletul de intrare este 5 lei, iar locurile sunt limitate. Rezervari se pot face la office@becomeya.ro, pe pagina de facebook sau la sediul Centrului de Tineret în fiecare zi de luni până joi între orele 14.00 – 16.00.

 

Ultima oră

Comentariul meu