Atacantul lui Gaz Metan Cristian Bud are şanse să prindă chiar ultimele meciuri din acest sezon, deşi medicii s-au luat de cap când au văzut cât de gravă e accidentarea. Operat în Ungaria pe banii lui Marius Vizer, Bud a primit garanţii că în patru-cinci luni va putea să revină pe terenul de joc, conform prosport.ro.
Face recuperare acasă
Omul de afaceri i-a plătit acestuia operaţia, urmând să îşi recupereze banii de la Gaz Metan. Medicii s-au temut pentru cariera lui când i-au văzut genunchiul, dar situaţia s-a schimbat radical după operaţie.
Atacantul va începe azi acasă, la Baia Mare, recuperarea. „Organismul a reacţionat foarte bine după operaţie, sunt şanse de 70% să revină pe finalul acestui sezon măcar pentru câteva minute. De jucat fotbal sigur voi mai juca”, a mai declarat Bud. Pe 14 ianuarie acesta va efectua un nou control medical în Ungaria, fiind monitorizat în permanenţă de medici.