sibienii mai au 100 de bilete la dispoziție pentru concertul bzn de miercuri de la sala transilvania

sibienii mai au 100 de bilete la dispoziție pentru concertul bzn de miercuri de la sala transilvaniaCele 100 de bilete rămase în vânzare au o valoare de 200 RON şi pot fi achiziţionate în ziua concertului doar de la Sala Transilvania. „Best of BZN” se anunţă cel mai mare concert găzduit de Sala Transilvania în ultimii ani. După reprezentaţie, întrun spaţiu special amenajat, soliştii trupei le vor ura spectatorilor “Sărbători Fericite” în stilul caracteristic, în cadrul unei sesiuni de autografe.

Anul acesta Crăciunul vine mai devreme pentru 2500 de sibieni care vor primi ]n 21 decembrie 2011, un cadou de neuitat: o seară retro autentică oferită de olandezii de la BZN. Cei care nu au fost atât de cuminţi în acest an, mai au încă şansa de a-şi cumpăra un bilet la concertul lunii decembrie din cele 100 rămase. „Best of BZN” se anunţă cel mai mare concert găzduit de Sala Transilvania în ultimii ani. După reprezentaţie, într-un spaţiu special amenajat, soliştii trupei le vor ura spectatorilor “Sărbători Fericite” în stilul caracteristic, în cadrul unei sesiuni de autografe.

Datorită amplorii evenimentului şi pentru ca desfăşurarea lui să se facă în cele mai bune condiţii, accesul în Sala Transilvania se va face începând cu ora 19.00, pe intrarea principală. Pentru ca accesul să se facă cât mai rapid şi în cele mai bune condiţii de confort, organizatorii au pregătit trei zone care vor fi semnalizate pe uşile de la intrare: „sectoare A, B, C, D”, „sectoare E şi F”, „zona VIP” şi care corespund cu zonele indicate pe bilete. De asemenea, în sală vor exista persoane instruite care vor sta la dispoziţia spectatorilor şi îi vor ajuta să-şi găsească locurile.

Atmosfera caldă va fi întreţinută de vocile legendarilor Anny Schilder şi Jan Keizer de aceea publicul poate apela cu încredere la garderoba amenajată pe holuri. Cei care s-au gândit să vină cu maşinile personale la concert, trebuie să ştie că, după noua reconfigurare a parcării Sălii Transilvania, capacitatea acesteia este de doar 230 de locuri. Pentru a evita aglomerarea zonei, cei care nu se pot dezlipi de maşină pentru o seară atât de specială, sunt rugaţi să vină din timp sau să caute locuri de parcare pe străzile din apropiere.

Concertul susţinut de cei 10 artişti va dura două ore cu o pauză de 15 de minute, timp în care fumatul în sală şi pe holuri va fi strict interzis. Măsurile se impun pentru că tavanul Sălii Transilvania va fi drapat cu aproximativ 20.000 de metri liniari de pânză, asigurând astfel o mai bună acustică a spaţiului. Tot ca măsură de siguranţă, publicul nu va avea acces în sală cu PET-uri sau alte recipiente, însă organizatorii au pregătit puncte speciale în care vor fi comercializate băuturi non-alcoolice.

Cele 100 de bilete rămase în vânzare au o valoare de 200 RON şi pot fi achiziţionate în ziua concertului doar de la Sala Transilvania. Best of BZN la Sibiu este un eveniment organizat de compania Impres Star, susţinut de Boromir,Trans Agape, Transgaz, Esarom, Idesign, Nemo Investigo, Continental Forum Sibiu, Transilvania Pack & Print, Sorel, Diada, Redal Cafe, Ton Mariage, Hard-Rental şi Supercorturi.

 

Ultima oră

Comentariul meu