Nadia Comăneci va primi cheia oraşului Acapulco

Nadia Comăneci va primi cheia oraşului AcapulcoFosta gimnastă Nadia Comăneci, prezentă în Mexic, cu ocazia primului Campionat Open din această ţară, va primi sâmbătă cheia oraşului Acapulco, din partea primarului metropolei, anunță Mediafax.

Prima ediţie a Mexican Open Gymnastics Championship a debutat cu o conferinţă de presă şi tragerea la sorţi a perechilor de gimnaşti, printre care se numără şi Marius Berbecar.

Dincolo de competiţia propriu-zisă, atracţia principală a evenimentului a fost însă prezenţa Nadiei Comăneci, în calitate de „amfitrioană”, cum au numit-o organizatorii. Nadia, împreună cu soţul ei, Bart Conner, a fost asaltată pentru interviuri, autografe şi fotografii, cea mai bună gimnastă a României declarând că se află la Acapulco pentru a doua oară, la 35 de ani de la prima vizită.

„Sunt onorară şi încântată să particip la acest important eveniment şi îi asigur pe toţi cei prezenţi că va deveni o tradiţie”, a declarat Nadia Comăneci, citată şi de site-ul oficial al forului internaţional de profil.

Nadia va participa, sâmbătă, la o ceremonie în care primarul din Acapulco îi va oferi cheia oraşului. Pe durata şederii în Acapulco, Nadia a mai avut parte de un moment emoţionant, când a fost invitată să-şi lase urmele palmelor pe o alee a celebrităţilor, care vizitează metropola mexicană. De asemenea, cei implicaţi în organizarea competiţiei, inclusiv invitaţii de onoare, s-au întâlnit cu 20 de copii bolnavi de cancer.

Revenind la competiţia propriu-zisă, gimnastul Marius Berbecar va face pereche cu mexicana Yessenia Estrada, în concurs fiind înscrise 9 perechi.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică