Cinemateca TIFF revine joi cu „Marele jaf comunist” la Librăria Humanitas

Cinemateca TIFF revine joi cu „Marele jaf comunist” la Librăria HumanitasCea de-a patra proiecţie a Cinematecii TIFF aduce, joi, 8 decembrie, la Librăria Humanitas din Sibiu, un documentar puternic despre un subiect sensibil: Marele jaf comunist, de Alexandru Solomon.

August 1959, Bucureşti. Şase foşti membri ai nomenclaturii comuniste şi colaboratori ai securităţii fură o maşină a Băncii Naţionale în care se aflau 1,6 milioane de lei. După arestarea lor, li se cere să reconstituie furtul şi ancheta în faţa aparatului de filmat. Apoi sunt condamnaţi la moarte şi împuşcaţi. La mai puţin de un an, pe ecrane este prezentat filmul „Reconstituirea”, perceput ca o ameninţare la adresa regimului. Filmul stârneşte senzaţie şi multe întrebări. După 40 de ani, Alexandru Solomon revine asupra acestui ciudat eveniment.

APFR organizează în perioada 27 octombrie – 22 decembrie, la Cluj şi Sibiu, cea de-a doua ediţie a Cinematecii TIFF.

Biletul de intrarea la proiecţii este de 5 lei.

Cinemateca TIFF este organizată de Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc cu sprijinul Transilvania Film.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică