Sâmbătă seară de la ora 18.00, la Continental Forum din Sibiu s-au decernat premiile pentru cei mai activi voluntari din județul Sibiu, voluntarul anului 2011 fiind desemnată Simona Stela Marți de la EMMA din Sibiu.
Invitați, voluntari, reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și școlilor, dar și oficialități au sărbătorit împreună Anul European al Voluntariatului, petrecând o seară plină de culoare în compania lui Sorin Terchilă de la KISS FM și a artiștilor responsabili cu întreținerea atmosferei: Ansamblul de dansuri populare din Rășinari, Mirajul dansului, Urban Style din Mediaș și trupa de teatru Become.
Din rândul celor 15 ONG-uri și instituții școlare aplicante și al celor 14 voluntari juriul format din reprezentanți ai organizatorilor și instituțiilor publice active în domeniul voluntariatului a ales câștigătorii anului 2011:
Cel mai tânăr voluntar: Beata Serfozo, Asociația Maghiarilor din Sibiu HID
Cel mai vârstnic voluntar: Aurel Dragoș, CTM Amicii Munților
Voluntar cu idei: Iza Kiss, Consiliul Local al Tinerilor Mediaș
Cea mai activă organizație: Consiliul Județean al Elevilor Sibiu
Cel mai reușit proiect: Școala de Vară “Eu ALEG Viitorul”, Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen Sibiu
Cel mai reușit proiect extrașcolar: Implică-te!, Liceul Teoretic G. Gundisch Cisnădie
Proiect mobilizator de resurse din comunitate: Festivalul Internațional de Teatru Sibiu, Teatrul Național Radu Stanca Sibiu
Sponsorul anului: Marquardt Sibiu
Jurnalistul care a promovat constant voluntariatul: Cristina Fota
Voluntar Colors: Iulia Popa
Cel mai simpatic voluntar: Cristina Elena Crăciun, Societatea Studenților Mediciniști Hipocrates
Coordonatorul de voluntari al anului: Alina Soboteac, Societatea Studenților Mediciniști Hipocrates
Voluntarul anului: Simona Stela Marți, EMMA
Premii speciale DJST Sibiu: Radu Nechifor, Become și Lavinia Alexe, TN Radu Stanca, pentru contribuția la dezvoltarea voluntariatului în domeniul tineret
Premiu special Radio Vocea Evangheliei: Simion Suciu