video csu învinge clar pe bc mureș. oaspeții acuză arbitrajul, sibiul se bucură de victorie. vezi declarațiile!

video csu învinge clar pe bc mureș. oaspeții acuză arbitrajul, sibiul se bucură de victorie. vezi declarațiile!CSU Sibiu a bătut cu 98-90 pe cei de la BC Mureș Tg Mureș, la capătul unei partide în care oaspeții au contat efectiv doar în debut de meci. Wisseh, Riley și Austin au fost motoarele echipei, iar ”Bâtă” a arătat că mai are un cuvânt de spus în baschet.

video csu învinge clar pe bc mureș. oaspeții acuză arbitrajul, sibiul se bucură de victorie. vezi declarațiile!

CSU Sibiu a continuat seria partidelor excelente din acest tur de campionat, universitarii lui Cătălin Vulc, învingând vineri seară o echipă cu mulți jucători mai valoroși, cel puțin pe hârtie.

Oaspeții au început în forță și au condus cu 0-7 și 2-9 după numai un minut. CSU a revenit și a trecut la conducere cu 10-9 în minutul 3, avantaj care s-a menținut până la urmă și la final.

Sibiul a încheiat primele 10 minute cu un avantaj de 5 puncte, scor 30-25.

În sfertul doi, tot CSU a condus ostilitățile. Sibiul a avut 12 puncte avantaj în minutul 14, dar Watson și Tudor au făcut ca la pauza mare tabela să indice scorul de 51-46.

Sfertul trei a însemnat și o revenire a mureșenilor. Oaspeții au egalat pe tabelă, în minutul 27, atunci când Watson a făcut ca scorul să devină 62-62. A venit însă rândul lui Crăciun și al lui Kearse să arate că Sibiul poate câștiga partida. Csu a încheiat în avantaj primele 30 de minute, scors 71-68. Cu cinci minute înainte de final tabela a arătat scorul de 82-77, iar mureșenii au intrat în penalitate și au început să rămână, rând pe rând, fără piesele de bază, Stănescu, Watson sau Paliciuc fiind eliminați pentru 5 greșeli personale. Wisseh a arătat încă odată că dacă jocul său merge, CSU învinge. Americanul a marcat numai puțin de 33 de puncte.

În aceste condiții Sibiul s-a impus cu 98-90 și așteaptă acum derbiul de miercuri de la ora 19.00, cu Asesoft Ploiești, tot în Sala Transilvania.

 CSU Sibiu:

Riley 15, Kearse 16, Austin 15, Crăciun 7, Wisseh 33, Khartchenkov 12.

 MUREȘ:

Stănescu 16, Dumitru 2, Watson 15, Forte 12, Aliakseyeu 4, Tudor 6, Lăpuște 17, Paliciuc 8, Cooley 10.

 DECLARAȚII DE FINAL:

Jaytonah Wisseh: ”Am avut încredere în noi și am reușit”

”A fost un meci greu. Din fericire noi am jucat bine și în viteză. Avem încredere în noi. Suportewrii au fost minunați. Știm că vine acum un nou meci dificil cu Asesoft… Trebuie să ne vedem de treabă și dacă vom face același joc bun ca azi, putem să câștigăm”.

 Csaba Deri: ”Arbitrii nu ne-au lăsat să ne apropiem de Sibiu”

”Nu parcurgem o perioadă prea bună. A venit însă un nou antrenor și sperăm să schimbăm lucrurile din mers. Nu a fost un joc rău. Am dominat peste tot, dar din păcate cele 44 libere acordate Sibiului au făcut diferența. Asta spune și statistica. Consider că ne-a dezavantajat arbitrajul, cel puțin în 3-4 faze. Nu ne-au lăsat să ne apropiem de adversar. Felicit însă Sibiul. Mergem mai departe ca să arătăm că asta nu e fața Mureșului.

Nu avem nevoie de individualități. Avem nevoie ca acești jucători ca să formăm echipa ce ne-o dorim. Avem jucători cu calități foarte bune. Așteptăm ca noul antrenor să remedieze problemele.

Sibiul este o surpriză plăcută a acestui tur de campionat. Nimeni nu se aștepta ca CSU să meargă așa bine. Le doresc să câștige miercuri cu Ploieștiul”

 Cătălin Vulc: ”Jucătorii au depus un efort extraordinar azi. Îi felicit!”

”Victorie muncită la capătul unui meci foarte greu cu o echipă foarte bună. A fost un meci care era greu de câștigat, dar am reușit. Am felicitat toți jucătorii pentru efortul depus astăzi. Faptul că au jucat ca o echipă și au știut cum să joace în momentele dificile, a contat foarte mult.

Wisseh este un jucător foarte rapid și asta a contat. Am avut o apărare agresivă și noi nu am greșit la fel de mult ca ei. Îmi pare rău să o spun dar colegul de la Mureș nu a avut dreptate legat de arbitrii.

Am avut un moment mai dificil în sfertul trei, dar am trecut cu bine peste el.

Vine acum un meci foarte greu cu Ploieștiul. Vom încerca să câștigăm. Pentru noi fiecare meci este foarte greu. Depinde mult și de forma de moment a unor jucători. Sper că dacă băieți vor juca la fel ca azi, să învingem. Ne-am fi dorit ca meciul cu Ploieștiul să nu vină așa repede. Sper ca jucătorii să se refacă fizic până miercuri.

Sper ca fanii să vină în număr cât mai mare să ne susțină miercuri, la fel cum  au făcut-o și azi”

Ultima oră

Comentariul meu

Publică