fotbaliştii de la voinţa împart joi bilete gratuite pentru meciul cu „u” cluj

fotbaliştii de la voinţa împart joi bilete gratuite pentru meciul cu „u” clujSeria acţiunilor prin care jucătorii echipei CSU Voinţa mută fotbalul de pe stadion în afara acestuia continuă joi, 1 decembrie. După ce au vizitat două şcoli generale din Sibiu, Şc. Gen. nr. 5 “Regina Maria” şi Şc. Gen. nr. 6, pe 24 şi 25 noiembrie, fotbaliştii vor fi prezenţi mâine în mai multe locaţii din Shopping City Sibiu, începând cu ora 17.00.

Cu această ocazie, Grigore şi compania vor împărţi autografe şi vor participa la o şedinţă foto alături de suporteri. Totodată, “alb-verzii” vor împărţi invitaţii pentru meciul de sâmbătă, 3 decembrie, ora 14.00, cu Universitatea Cluj, din cadrul etapei a XVI-a a Ligii I. Acţiunea din Shopping City  se desfăşoară sub sloganul “Toată lumea la meci”, fotbaliştii sibieni nădăjduind că sâmbătă, la ora jocului cu ”U” Cluj, tribunele ”Municipalului” să fie umplute până la refuz, iar publicul să fie un al 12-lea jucător al Voinţei.

“Continuăm seria evenimentelor prin care ducem fotbalul în afara stadionului, în rândul suporterilor. După ce am fost alături de micuţii noştri suporteri, în urmă cu o săptămână, la două şcoli generale din localitate, joi vom merge în Shooping City Sibiu, unde vom împărţi invitaţii la meciul cu ”U” Cluj. Sperăm ca, sâmbătă, aşa cum spune sloganul acestor evenimente, toată lumea să fie alături de noi, pe stadion, şi să ne poarte succes, să obţinem cele 3 puncte atât de necesare în confruntarea cu echipa clujeană”, a afirmat preşedintele grupării CSU Voinţa, Ioan Hămbăşan.

 

Ultima oră

Comentariul meu