Irakian ajuns la Sibiu: Aş putea merge oriunde, dar nimeni nu-ţi dă „Bună ziua” în altă ţară

Hisham Khalil e irakian şi a plecat din ţara lui în ’93, căutând siguranţă şi linişte. S-a stabilit la Sibiu, unde şi-a adus toată familia, s-a căsătorit cu o româncă „ruşinoasă”, şi-a deschis magazine şi un service. Iubeşte România „poate mai mult decât o iubesc românii” şi nu ar pleca în altă ţară.

Hisham Khalil s-a născut în plin centrul Bagdadului, într-o familie numeroasă, şi a trăit până la 30 de ani în Irak, când a decis să fugă din calea războiului şi a venit în România, căutând „siguranţă, stabilitate şi linişte”.

Despre Irakul de dinainte de 1980, despre perioada copilăriei sale, Hisham vorbeşte cu foarte multă nostalgie.

„Înainte de 1980 viaţa în Irak era foarte bună. Era ieftină, economia mergea bine, era siguranţă, iar oamenii erau foarte populari şi cumsecade. Ne mergea bine”, povesteşte irakianul stabilit acum la Sibiu.

El a urmat toate ciclurile şcolare din ţara sa, despre care spune că sunt asemănătoare cu cele din România, fiind vorba tot de 12 clase înainte de a ajunge la facultate şi apoi a făcut Facultatea de Inginerie Climatronică, fiind şef de promoţie.

Acest lucru i-a permis să se angajeze la facultate ca asistent universitar, unde a predat timp de şase ani.

Când vine vorba despre ce s-a întâmplat în Irak după 1980, primul cuvânt care îi apare în minte este „război”, cu toate ororile, frustrările şi problemele pe care le aduce.

„În 1979 puterea a fost luată de Saddam şi nu a trecut un an şi a început războiul cu Iranul. Armata era peste tot, instabilitatea creştea continuu, toată lumea era la armată. Economia nu a fost foarte afectată, dar între 1980 şi 1988 au murit opt milioane de oameni”, afirmă Hisham.

Îşi aduce aminte apoi că a fost şi el o lună în război, dar a lucrat la Ministerul Apărării, fără a ajunge pe front. A văzut însă războiul de aproape zi de zi.

„Erau rachete, obuze, ne bombardau, dar eu nu am ajuns pe front”, spune Hisham.

Doi dintre fraţii săi mai mari au luptat efectiv, unul dintre ei chiar ani de zile.

„Când a început războiul, toţi cei care aveau studii care puteau ajuta armata – medicină, inginerie – erau luaţi să lucreze pentru război. Cei care aveau altfel de studii sau care nu aveau studii deloc ajungeau pe front. Graniţa cu Iranul avea 1.300 de kilometri, deci era un front uriaş. Unul dintre fraţii mei a fost tot timpul în armată şi ne-am chinuit mult să îl aducem înapoi”, afirmă Hisham.

După încheierea războiului cu Iranul, când credea că totul va reveni încet-încet la normal, Hisham a văzut cum, în 1990, începe războiul din Kuweit, iar în 1993 a decis să plece, căutând „siguranţă, stabilitate şi linişte”. Ar fi vrut să ajungă în America, dar singurele vize care se acordau cetăţenilor din Irak erau pentru Bulgaria, România, Polonia şi Rusia.

El a ales România, unde a ajuns la sfârşitul anului 1993 şi a stat doi ani în Bucureşti, unde şi-a deschis o afacere – un magazin cu cafea, ţigări şi alimente.

În Sibiu a ajuns cumpărând afacerea unui irakian care a vrut să plece în Germania. El povesteşte că a vizitat oraşul de câteva ori, i-a plăcut şi a decis să vină, stabilindu-se aici în 1996.

Şi-a deschis, rând pe rând, un service auto cu tot ce trebuie, care în câţiva ani a ajuns renumit în oraş, un depozit angro şi câteva magazine.

„Nu mi-a fost foarte greu în afaceri, dar nici foarte uşor. Înainte de 2002 – 2003 era ceva mai greu pentru că nu prea te îndruma nimeni ce să faci, cum să faci. Legile erau mai complicate. Apoi s-au mai schimbat legile şi totul a fost mai uşor. Ca străin, ţi-e destul de greu să te obişnuieşti, controalele sunt mai multe decât la alte firme, dar ne-am descurcat de-a lungul anilor”, povesteşte Hisham.

După ce s-a stabilit la Sibiu şi-a adus aici una dintre surori şi mama, care din cauza embargoului nu putea beneficia de medicamentele care i-ar fi fost necesare, iar după declanşarea războiului din 2003 şi-a adus toţi fraţii în România „de frică să nu moară”.

În 2006, Hisham s-a căsătorit cu o româncă, „ruşinoasă şi de familie”, cu care are o fetiţă.

Întrebat cum a văzut, ca musulman, viaţa în România şi căsătoria cu o româncă, Hisham spune că credinţa în Dumnezeu este una, doar modurile de manifestare a religiei sunt diferite.

„La noi, în Irak, femeile şi bărbaţii, fetele şi băieţii au vieţi separate. Tinerii doar la facultate se întâlnesc. Când am venit aici mi s-a părut un pic ciudat, lipsit de pudoare, faptul că fetele se pupau pe stradă cu băieţii. Cred că există nişte limite care trebuie respectate. Noi, ca musulmani, avem voie să ne căsătorim cu evrei şi creştini. Creştinii cred în Dumnezeu şi noi credem în Dumnezeu. Pentru că-l aveţi pe Dumnezeu şi credeţi în el este permisă căsătoria cu un creştin”, afirmă Hisham.

Despre viaţa lui în România, irakianul spune că nu e „chiar perfectă”, dar este „foarte bună”.

„Aici am siguranţă şi linişte. Iubesc românii şi mă simt respectat. Cel mai mult în România îmi plac oamenii. Sunt deschişi, populari, cumsecade, poţi schimba cu ei o vorbă. Sunt foarte asemănători cu oamenii din Irak. Nu aş pleca în altă parte. Am fost în multe locuri din lume, dar nemţii, de exemplu, sunt reci, iar englezii prea prefăcuţi. În faţă sunt politicoşi, dar după ce ai plecat te înjură. Românii nu sunt aşa şi îi iubesc mult pentru asta. Eu iubesc România poate mai mult decât românii. Ca om de afaceri, m-aş putea duce oriunde în lume. Profitul e important, dar nimeni nu-ţi dă «Bună ziua» în altă ţară”, susţine Hisham.

De bucătăria românească nu este însă deloc încântat şi spune că e oarecum „lipsită de imaginaţie”.

„Românii sunt slabi în bucătărie, dar aşa este tradiţia. De exemplu, în Turcia mi s-au adus 40 de farfurii cu diferite tipuri de salată. Nici în Irak nu avem aşa ceva. Aici, în afară de salată de roşii şi castraveţi…nu prea mai sunt alte salate. Iubesc însă România pentru două motive: ciorba de burtă, pe care o ador, şi ciorba de văcuţă”, spune Hisham.

În plus, spune că sarmalele făcute de irakieni sunt mult mai bune, mai slabe şi, în consecinţă, mai sănătoase, dar se fac foarte condimentate.

Întrebat dacă îi e dor de Irak, spune că nu, „poate doar de oamenii de acolo, care sunt mai calzi chiar şi decât românii”.

„Nu am fost niciodată în Irak de când am plecat şi nici nu am de ce să merg. În România acum este mai bine decât acolo. Românii au evoluat. România merge mai departe, Irakul a stat pe loc din 1980”, spune, cu amărăciune, irakianul stabilit în Sibiu.

Hisham Khalil, la 48 de ani împliniţi în această lună, se pregăteşte să dea examenul pentru obţinerea cetăţeniei române.

În februarie este programat să susţină un examen scris şi oral, în care să dovedească că ştie româneşte, dar i se vor pune şi întrebări din Constituţie, astfel că învaţă de zor.

sursa: Mediafax