Moara de grâu din satul Hosman a unit trei naţiuni (REPORTAJ)

Zeci de mii de euro au fost donaţi de guvernul Norvegiei pentru restaurarea unei mori vechi de o sută de ani. Moara din satul Hosman, de lângă Sibiu, este vizitată anual de sute de turişti. Asta pentru că  macină grâul după o tehnologie seculară, fiind în perioada interbelică una dintre cele mai mari instalaţii de acest fel din zona Sibiului. Puţini ştiu însă că moara a fost refăcută din pasiunea a trei familii – două locale şi una din Elveţia – şi cu ajutorul banilor donaţi de guvernul Norvegiei.

Mai întâi au fost două familii, din 2004, care au mers decise pe ideea refacerii morii din Hosman. Prima familie este mixtă – Gabriela Cotaru e româncă, iar soţul ei, Joachim, e german – destinul lor fiind legat de Sibiu. Cea de-a doua familie, de maghiari – Luijza şi Domokos Boldizsar. Ei au venit din judeţul Harghita, lăsând în urmă viaţa dintr-un apartament de bloc, pentru a trăi în mijlocul naturii. „Toată viaţa am visat să am curtea mea. Visul mi s-a împlinit la Hosman”, exclamă Luijza, care s-a îndrăgostit imediat de aceste locuri, de cum le-a văzut prima oară, într-o vacanţă. Ea ne spune că satul capătă viaţă mai ales vara, dar şi de sărbătorile de peste an, când se întorc la vatră saşii născuţi aici, dintre cei stabiliţi în străinătate. Moara era o ruină cu şapte ani în urmă, când familiile Cotaru şi Boldizsar au văzut-o prima oară. În spatele zidurilor încovoiate au descoperit totuşi o adevărată comoară. Era chiar mecanismul morii. Încă mai putea fi salvat, deşi fusese abandonat în primii ani ai comunismului, la naţionalizare.

Oamenii aceştia au căutat documente, au vorbit cu bătrânii din sat, aflând că moara din acest loc fusese, în perioada interbelică, una dintre cele mai renumite agregate de acest fel de pe Valea Hârtibaciului, unde sunt câteva zeci de sate. Au apelat apoi la Fundaţia „Mihai Eminescu”, pentru sprijin financiar. Casele şi anexele care compun acest ansamblu –  moară, brutărie, fierărie, şură, magazin – au fost cumpărate de la un urmaş al vechiului proprietar, intrând în patrimoniul Asociaţiei „Hosman Durabil”, constituită de familiile Cotaru şi Boldizsar. Le-a mai venit după aceea în ajutor şi familia Hugentubler, de data asta tocmai din Elveţia. Christof este restaurator de mori vechi de sute de ani. Dar dacă în ţara lui a reparat astfel de mecanisme pentru a fi introduse în circuitul muzeal, în schimb pentru moara din Hosman cu totul altul era planul – să se facă pâine pentru cele câteva sute de oameni, majoritatea bătrâni, care îşi duc viaţa în acest sat, dar şi în satele învecinate. Mai ales că prin părţile astea magazinele cu greu se integrează în peisaj. „Nu prea sunt magazine aici. Când ai nevoie de ceva, te duci până la Sibiu. Cine poate, îşi face pâine acasă”, adaugă Luizja.

„Uzina” din lemn

Au venit în acest loc şi specia-lişti de la Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale „Astra” din Sibiu, dorindu-se de la bun-început ca agregatul renăscut să-şi păstreze toate caracteristicile originale. Moara a fost construită în anul 1930, la început având un motor a cărui marcă – „Langen şi Wolf”, din Budapesta – datează din 1890. Acesta func-ţiona pe bază de benzină. Motorul a fost readus azi în perfectă stare de funcţionare, dar nu mai constituie baza morii, din cauza consumului mare de combustibil. Este pornit uneori doar ca demonstraţie pentru turişti. În rest, moara prinde viaţă cu ajutorul unui motor electric. Pătrundem în casa morii, acolo unde măruntaiele din lemn se întind de-a lungul tavanului şi a podelei, pe câteva zeci de metri pătraţi. Abia te strecori prin multitudinea unghiurilor drepte. Grâul şi porumbul se pun separat, în câte o cuvă.

Pe partea cealaltă a „namilei” ies, prin trei guri, făina, tărâţele şi mălaiul. Materia primă trece mai întâi prin „strânsoarea” pietrelor de moară, pentru ca apoi să fie expulzată cu viteză prin canalele care străbat încăperea, nu înainte de-a fi date la o parte corpurile străine, cu ajutorul unei maşi-nării care se numeşte trior. Când am fost în acest loc, într-o sâmbătă, am întâlnit un grup mare de copii, din Sibiu, însoţiţi de părinţii lor, veniţi până aici pentru a vedea cum se face făina, „ca pe vremea bunicii”. Huruitul întregului ansamblu, dar şi „explozia” de făină din arterele gigantului, au purtat asistenţa de la uimirea zgomotului până la bucuria imaginii. „S-a reuşit refacerea în detaliu a morii, pentru că am avut noroc cu planurile de construcţie, pe care le-am găsit în sat”, ne-a spus Gabriela Cotaru. Pietrele de moară şi restul componentelor din lemn au fost realizate, acum mai bine de 80 de ani, de meşterii din Hosman.

CITEŞTE ÎNTREG REPORTAJUL ÎN ROMÂNIA LIBERĂ