Nu e prima dată când prieteni din străinătate aflați în vizită îmi mărturisesc că sunt terifiați de felul nostru de-a șofa. Și au câteva puncte de vedere.
Ne purtăm cu mașina din fața noastră de parcă ar fi iepurele pe care l-am căutat o viață, iar acum, că l-am găsit, nu vrem decât să-i demonstrăm că suntem mai rapizi decât el. Băi, am depășit un Mercedes A Classe. Mamă, m-am băgat în fața unei blonde cu Ferrari. Ce l-am făcut pe ăla cu SUV-ul lui cu tot! Toate frustrările noastre de nație săracă, pitită într-un colț de Europă unde din când în când cineva mai aruncă un dărab de pâine se revarsă pe șosele. Acolo unde fiecare dacie ruginită fabricată în ’77 vrea să ia, măcar o dată, fața cuiva. Și unde fiecare Mercedes vrea să stea de fiecare dată în fruntea tuturor.
Nu pentru că ne-am grăbi. Doamne ferește! Sau pentru că am avea treabă. Hai, serios? Are cineva treabă în România? Nu, nici pomeneală. Pur și simplu pentru că, la volan, creierul nostru devine automat un primat cu un singur scop: să-și depășească premergătorul.
Statul în fundul ăluia din față, cu ochii în zare, pe sensul opus, în așteptarea primului moment prielnic pentru o depășire, este sport național. Iar “primul moment prielnic de depășire” este în sine o expresie distinctă, când facem referire la traficul de la noi și se definește prin situația în care vine ceva din față, dar suficient de lent cât să mă poată vedea și să pună naibii frână, ce, nu vede că depășesc?
Ne alegem mașinile în funcție de demaraj. Dar ce mișto e când se stă la semafor pe două-trei benzi și ieși primul de la stop, că ți-ai luat mașină bună!
În sensul giratoriu, ne încadrăm pe banda mai liberă, vedem noi după aia cum rezolvăm cu slalomul în curbă, ca să ajungem unde trebuie. Încurci pe toată lumea, da’ ce, ăla din față nu te-a încurcat și el pe tine, nenorocitul?
Pentru că șoselele sunt spațiul vărsării frustrărilor noastre, precum canapelele psihologilor la americani, zău, ar fi și păcat să avem autostrăzi. Ar fi deznădăjduitor. Vorba răstălmăcită a cetățeanului turmentat, da’ eu pe cine mai depășesc?