teatrul radu stanca îţi oferă facilitatea de tipărire a biletului la teatru direct de acasă

teatrul radu stanca îţi oferă facilitatea de tipărire a biletului la teatru direct de acasăTeatrul Național „Radu Stanca“ Sibiu implementează un nou sistem de ticketing cu ajutorul căruia spectatorii își vor putea tipări biletele direct de acasă. Implementarea acestui sistem mai vine cu încă o veste bună: nu se mai percepe comisionul de 10% pentru biletele vândute online, astfel încât costul final să fie același cu cel practicat la Agenția Teatrului.

teatrul radu stanca îţi oferă facilitatea de tipărire a biletului la teatru direct de acasă

Print@Home este un serviciu ce completează opțiunile de achiziționare a biletelor Teatrului Național din Sibiu printr-un sistem oferit de Eventim, lider în vânzarea biletelor pentru evenimente culturale în Europa Continentală. Acest serviciu poate fi accesat de pe siteul teatrului, www.sibfest.ro, la rubrica bilete, precum și de pe siteul eventim.ro. După ce ați rezervat locurile la spectacolul dorit, puteți selecta opțiunea Print@Home ca metodă de livrare. Toate metodele de plată online, de exemplu VISA și Mastercard, precum și PayBox și NetPay pot fi folosite pentru a plăti pentru un bilet Print@Home. După ce ați făcut plata online cu success, veți primi o adresă de internet cu ajutorul căreia puteți imprima imediat biletul. În același timp, link-ul vă este trimis prin email, astfel încât puteți tipări biletul de pe alt calculator sau din altă parte. „Biletul tipărit are același preț ca cel de la Agenția Teatrului și are un cod unic prin care se atribuie locul în sală. Va fi cu siguranță un lucru bun, pentru că se economisește timp. Spectatorul nu va mai trebui să se deplaseze la agenție sau să aștepte la intrarea în sala de spectacol pentru ridicarea biletelor.“ explică Constantin Chiriac, directorul teatrului.

Implementarea acestui sistem mai vine cu încă o veste bună: nu se mai percepe comisionul de 10% pentru biletele vândute online, astfel încât costul final să fie același cu cel practicat la Agenția Teatrului. Mai mult decât atât, biletele la spectacole vor putea fi achiziționate și prin magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, precum și prin Librăriile Humanitas și Cărturești din toată țara.

Teatrul Național „Radu Stanca“ Sibiu este primul teatru din România care a folosit un sistem propriu de vânzare a biletelor pe internet oferind un portofoliu cu peste 80 de spectacole prezentate în șapte spații de joc diferite. Prețul unui bilet variază între 5 și 30 de lei, în funcție de spectacol și locul în sală.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică