Pentru cateva zile din octombrie, Dan Perjovschi a povestit „alte intamplari” pe un perete al Clubului Electro Putere din Craiova, in timp ce, inauntru, Lia Perjovschi si-a construit parte din propriul „muzeu al cunoasterii”, anunță hotnews.ro
„Sky is the limit”. Fesul negru se retrage usor pentru a scruta mesajul – e bine!, apoi se-ntoarce pentru a face semn sa fie coborat. Balconul firav al utilajului aproape atinge marginea de sus a cladirii. Privind peste ochelarii alunecati usor pe nas, Dan Perjovschi isi inchide carnetelul, inghesuind fesul intr-un buzunar al hainei. A terminat pentru azi. Peretele dinspre strada al Clubului Electro Putere din Craiova e gata.
Barbatul in blugi si haina neagra, cu un fes indesat pe urechi, ce lasa libere suvitele de par, atrage iute privirile chiorase ale trecatorilor, in timp ce una dupa alta ideile prind contur inchis pe zidul cladirii din fata Facultatii de Mecanica. Degetele-i sunt ciupite de negrul spray-urilor si markerelor folosite, iar mainile par sa poarte si ele un mesaj incifrat. Insa Dan Perjovschi n-are nimic din fandoseala unui artist cu aere de galerist. A ajuns la Craiova de doua ori in mai putin de un an, dupa ce curatorul Adrian Bojenoiu si artistul vizual Alexandru Niculescu i-au propus un proiect pentru centrul de arta si cultura contemporana Club Electro Putere (CEP). „Si eu si Lia suntem extrem de atenti la ce se-ntampla in tara asta, cu cat suntem mai internationali, cu atat suntem mai curiosi national. Si de cate ori apare o institutie, un proiect, niste oameni care au o energie, care au chef sa se lupte cu morile de vant, daca putem, ne-asociem cu lupta asta”.
Construita in anii ’70, cladirea cu etaj avea rostul ei. Incaperile fusesera destinate muzicii, literaturii, baletului, gimnasticii. „Asta fusese scopul. Cercurile care se desfasurau aici erau un fel de <<momeala>>, ca sa folosim un termen grosolon, pentru ca tinerii de la Electroputere sa paseasca spre zona culturala. Cei care conduceau uzina voiau sa creeze o stare de … miniatasament, de chemare spre artele plastice, spre o cultura a mintii, a trupului pentru mii de muncitori”, spune Viorel Voia, arhitectul cladirii care inca poarta batuta in zid inscriptia – modificata dupa 1990 – „Sindicatul Liber Electroputere Craiova”. Din 1995 pana prin 2000, spatiul a fost utilizat fragmentar pentru bar, sali de fitness sau arte martiale, club de noapte. A ramas apoi inchis, nimeni negasindu-i nici o utilitate.
Recuperata cultural
In 2009, Adrian Bojenoiu si Alexandru Niculescu infiintau centrul de arta si cultura contemporana Club Electro Putere (CEP), in cladirea sindicalistilor de la uzina de locomotive si motoare de inalta tensiune din Craiova. „Expozitiile pe care le organizam aici nu au o directie traditionala sau foarte usor de digerat de catre majoritatea oamenilor”, explica Adrian Bojenoiu functionarea CEP si totodata intentia centrului de a problematiza statutul culturii contemporane, de a propune structuri narative alternative. „Zicem ca nemtii fac masini bune, dar la cultura lor nu ne uitam si cand ne-ntalnim cu ea zicem ca sunt niste prostii si ne-ntoarcem din nou la carul cu boi. Cred ca ce-ncercam noi sa facem aici este este sa reglam tipul acesta de normalitate pe care altii il au”.
In doi
Lia si Dan Perjovschi s-au cunoscut in clasa a cincea. Erau colegi de banca. „Am avut asa un noroc chior ca ne-am inteles foarte bine!”, spune Dan Perjovschi. „Nu ne plac aceleasi lucruri si nici nu suntem neaparat complementari. Dar ceva, cumva, a functionat in povestea asta. Am si lucrat – fiecare a depus efort pentru asta. E foarte greu sa acomodezi doi artisti in acelasi loc. Ea e mai radicala ca mine si-atunci am avut tot timpul o viziune si in viata si in arta care m-a tinut mai alert, sa zicem. Eu am avut succes mai de mic si ma puteam lenevi”, rade. „Noua ni se-ntampla asa: ne sculam dimineata, mancam ceva, fructe, cafea, si ne-apucam sa discutam, povesti, arta, politica, discutam si s-a facut ora unu (rade) la amiaza. si nu ma mai duc la serviciu. si ni se-ntampla des”.
La Craiova au ajuns impreuna in aceasta toamna, dar drumurile nu li se intersecteaza totdeauna. Adesea, avionul sau trenul ii poarta spre destinatii diferite. Cand ajung acasa, povestile nu mai contenesc. „Eu am avut o intrare si-un noroc cu umorul, care deschide foarte multe usi”, continua Dan Perjovschi. „Si o extrema adaptabilitate, pe care eu o am, ea nu. Ea vrea sa faca lumea sa se-adapteze la ea. Ne-am influentat reciproc, dar nu in arta, in forma ei, ci in felul in care-o gandim, sa zicem asa. La noi e un pic mai simplu. Cand vorbim si spunem „fa aia, drege aia, mergi la lupta, pentru c-am fost tot timpul doi si-am incasat din, adica am putut rezistat la tot felul de socuri. in doi. si-acum, de ceva vreme, am ajuns cumva pe un platou si lucrurile functioneza fara sa mai fie dramatice. Acum nu mai avem timp – am imbatranit, ne dor chestii, constati ca masinaria a inceput sa clacheze, acum, cand ar trebui sa ai foarte multa forta. Adica nu ne-am dat seama ca a fost un efort teribil, teribil, teribil… si simtim consecintele”.