Ioan Horoba, preşedintele celor de la Gaz Metan Mediaş, este de acord cu declaraţiile oficialilor vasluieni, care au contestat maniera de arbitraj a centralului Colţescu şi spune că echipa moldoveană a fost lipsită de noroc.
„E frustrant pentru Vaslui că n-a câştigat. Ca să fiu sincer nu au avut noroc, delegarea arbitrului a fost neinspirată, ne-a dezavantajat şi pe noi.
Majoritatea deciziilor, din punctul nostru de vedere, erau faulturi pentru Vaslui, iar pentru noi a fost invers. Eliminarea lui Papp a fost regulamentară.
Eu încerc să fiu obiectiv. Aş vrea să nu-l mai vedem pe Colţescu la Mediaş, suntem extrem de nemulţumiţi de prestaţia dânsului. Acum trei ani a fost la un pas de sinucidere după un meci dintre Gaz şi Braşov”, a spus Ioan Horoba la Sport.ro.